Reclamă

Una dintre cântărețele ce a avut succes pe piața muzicală din România a detonat bomba. Aceasta a dezvăluit substraturile vieții de artist și „sacrificiile” care trebuiesc făcute dacă îți dorești celebritatea. Mai exact, tinerei i s-au cerut favori sexuale, iar la schimb i s-a promis o carieră strălucită.

Maria Andria, cântăreața din Cipru, care a reușit să îi cucerească pe români a făcut dezvăluiri inedite. Aceasta s-a lansat pe piața din România în urmă cu câțiva ani, iar de atunci a devenit foarte iubită de public. Însă, artista recunoaște că a avut mult de muncă până a atinge succesul. A început să colaboreze cu case de discuri din țară, însă a avut parte de o surpriză neplăcută atunci când cariera i-a fost condiționată. Concret, acesteia i s-au cerut favoruri sexuale, promițându-i-se succesul, dacă acceptă înțelegerea.

„Mi-au zis că nu vor să mă mai semneze. S-au vorbit între ele mai multe case de discuri, că așa e în domeniul ăsta. Eu eram în Cipru și vorbeam cu o anumită casă de discuri din România. Iar ei ca să mă semneze mi-au zis să mă întâlnesc la hotel. Cum să mă duc să semnez un clip pe corpul meu? Să fim serioși. Nu sunt nici eu Sfânta Maria… Dar dacă vreau să merg la hotel cu cineva, mă duc cu cine vreau eu. Nu cu cineva ca să mă ajute să-mi lanseze o piesă.

Pot să lansez și eu singură pe canalul meu. Să-mi fac promovare singură și să-mi câștig singură banii. Nu să mă duc să mă culc cu cineva și să-mi fure și banii. Ar trebui să fiu foarte proastă să fac chestia asta.”, a declarat Maria Andria, potrivit spynews.ro.

O cântăreață din România aruncă bomba! I-au fost cerute favoruri sexuale în schimbul celebrității garantate
Social media

„Totul ține de relații intime…”

Maria Andria a mai mărturisit că de-a lungul timpului s-a întâlnit adesea cu astfel de propuneri. Au existat numeroși oameni din industrie care i-au făcut promisiuni mari, totul în schimbul favorurilor sexuale. Toate aceste experiențe au făcut-o să tragă o concluzie clară, în industrie se poate reuși doar dacă îți vinzi corpul sau dacă ai o putere financiară foarte mare.

„Din punctul meu de vedere la domeniul muzicii e foarte mare mafie. La un moment dat am vorbit cu cineva și voia să particip într-un film și îmi zicea să fac alte lucruri, nu ce trebuia, ca să mă fac actriță.

Când eram mai mică m-a căutat cineva. Am vorbit cu un bărbat. M-a sunat pe telefon, ne-am întâlnit la o terasă. Eu mereu veneam în țară cu mama mea. Ea tot timpul venea cu mine în România, dar stătea la altă masă la restaurant. Sa să fie lângă mine să nu îmi facă nimeni rău. Omul respectiv nu știa că mama mea era la altă masă. Iar el mi-a zis la masă că trebuie să fac așa, să fac așa. Iar dacă vreau să reușesc în muzică trebuie să mă culc cu el. Totul aici ține de relații intime sau de valiză de bani.”, a mai spus Maria Andria.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro