Fermierii sunt în mare impas în această perioadă. Romania este in carantina totala, iar in piete a inceput sa bata vantul. Oamenii se tem sa mai iasa la cumparaturi, iar majoritatea isi procura strictul necesar din supermarketuri. Legumele romanesti care erau vedetele acestui sezon zac pe tarabele din piata, in timp ce pe mesele romanilor se afla cele de import.

”Degeaba sunt piețele deschise, dacă oamenii nu pot ieși când vor să cumpere din piețe. Oamenii, efectiv, nu au cui să vândă marfa nici degeaba! Comenzile sunt mici și rare. Nu sunt în ritmul normal care ar trebui să fie într-o primăvară normală, unde toată lumea cumpăra legume proaspete. E clar că nu va mai fi libertatea de mișcare și omul nu va mai avea curajul să iasă din casă să-și cumpere ce are nevoie și când are nevoie. Așteptăm cu speranțe mari programul Tomata cu cei trei mii de euro. Anul ăsta sunt vitali, ca să zic așa”, spune fermierul Cristian Dumitrescu.

„Nu știm unde o să vindem, pentru că unde mergeam, în en-gros, să vindem, nu se mai vinde! Nu vine lumea. Nu știm ce-o să facem de aici înainte! Habar n-avem ce-o să facem! Stăm, așteptăm și noi să vedem ce-o să se întâmple! Ne gândeam să băgăm și pe internet, că am văzut ce se întâmplă. Poate vine cineva care are nevoie! N-am câștigat nimic! Absolut nimic! Așteptăm să ne ajute și pe noi cineva! Măcar cu desfacerea mărfii, s-o putem vinde!”, a declarat și Georgeta Olteanu, potrivit informațiilor furnizare de digi24.ro.