Au fost clipe de coşmar pentru zeci de oameni aflaţi în două trenuri care circulau între Ploieşti şi Brazi.

Cele două trenuri s-au ciocnit violent, iar în urma impactului, un vagon a deraiat. Peste 50 de persoane au fost rănite, iar au ajuns la spital cu răni foarte grave.

Din primele informații date de anchetatori, se pare că, în Gara Triaj din Ploiești, un tren marfar ar fi depășit semnalul de oprire și a intrat în coliziune cu un tren personal care circulă pe ruta Ploiești Sud – București, potrivit ProTV.

La fața locului au fost mobilizate forțe sporite de intervenție – două echipaje de la descarcerare, 2 autospeciale pentru stingerea incendiilor, 4 mașini SMURD, un echipaj pentru pentru terapie intensivă și unul pentru transport victime multiple.

În sprijinul lor a fost trimisă și o echipa CBRN și un elicopter SMURD. Traficul feroviar între Ploiești Sud și București este momentan blocat.

Trenul personal abia plecase din gara Ploiești Sud și se îndrepta către București. Din primele informații se pare că un alt tren, un marfar, nu ar fi respectat semnalul de oprire și a intrat frontal în locomotivă trenului reggio.

Pasagerii povestesc că au auzit un zgomot puternic, apoi au fost aruncați unul în altul.

În total, 10 persoane au ajuns la Spitalul de Urgență din Ploiești, iar una a fost trimisă cu elicopterul la București. O anchetă este acum în plină desfășurare.