Numărul deceselor în urma cutremurelor din Turcia a crescut în ultimele ore. Conform datelor oficiale, peste 36.000 de trupuri neînsuflețite au fost scoase de sub dărâmături în ultimele zile. Tot mai puțini supraviețuitori mai sunt găsiți printre ruine de echipele de salvare.
Numărul deceselor crește atât în Turcia cât și în Siria
Numărul deceselor a ajuns la peste 36.000 după cutremurele care au lovit ambele țării. Totuși, autoritățile se așteaptă în continuare ca acesta să crească. Echipele de salvare depun prin rotație eforturi uriașe de a căuta permanent printre dărâmături. Inclusiv ieri, au fost descoperite cazuri de supraviețuitori care au stat sub ziduri aproape o săptămână.
Printre cei recuperați ieri dintre maldărele de moloz se numără și doi copii de 6 și 12 ani, dar și o persoană de 70 de ani. Dincolo de faptul că au stat sub dărâmături aproape 170 de ore, supraviețuitorii au îndurat temperaturile extrem de scăzute, dar și foamea sau setea.
România se mobilizează pentru Siria
Țara noastră a trimis deja echipe de salvare în zonele afectate. De altfel, salvatorii români au reușit să scoată de sub dărâmături în ultimele zile,numeroase persoane. Ajutorul pentru sinistrați continuă, astfel că, astăzi, din România vor pleca două avioane cu ajutoare. MApN va mobiloza două aeronave de tip Spartan C-27J pentru această misiune.
Destinația transportului realizat de țara noastră este Siria. Cele două aeronave care decolează astăzi spre Siria vor duce sinistraților bunuri materiale. Acestea sunt asigurate de statul român.
Erdogan, „oaia neagră” după cutremure
După dezastrul lăsat în urmă de cutremure, furia multor cetățeni turci se îndreaptă asupra președintelui țării. Acesta a fost acuzat de situația prin care trece țara lui. Asta pentru că Erdogan a confirmat în urmă cu ceva timp că a rezolvat problema amnistiei pentru construcții.
„Am rezolvat problemele a 144.556 de cetățeni din Kahramanmaraș cu amnistia (de construcție)” , menționa acesta în 2019.