Reclamă

Marius Budăi, Ministerul Muncii a anunțat că numărul de asistați sociali a scăzut în ultimii ani. Sărăcia în România este un subiecte extrem de sensibil, iar statul încearcă să ajute cât mai mult persoanele care se confruntă cu astfel de situații. Ce anunț a făcut acesta în ultimele ore. 

Ieri a fost ziua internațională pentru eradicarea sărăciei, iar Ministrul Muncii a făcut un anunț important. Numărul de asistați sociali a scăzut de la 400.000 la 150.000 în ultimul deceniu.

Ținând seama de vremurile grele în care ne aflăm, atât pandemia, crizele apărut, cât și războiul de peste graniță, Guvernul își dorește să îi ajute pe aceștia.

Mai multe suplimente de sprijin au apărut în foile de lucru ale guvernanților, iar românii se vor bucura de ele. Vorbim aici despre ajutoare de încălzire, de susținere a familiei și de hrană.

„Așa au apărut, dincolo de formele de sprijin acordate în mod obișnuit (ajutor social, alocație pentru susținerea familiei, ajutoare pentru încălzire și supliment pe tot parcursul anului), pachetul social constând în ajutorul acordat în luna ianuarie pensionarilor cu pensii de până la 1.600 lei ca diferență până la 2.200 lei, ajutorul în cuantum de 700 de lei acordat în luna iulie pentru pensionarii cu venituri mai mici de 2.000 de lei, a 13-a indemnizație pentru persoanele cu dizabilități și voucherele sociale în valoare de 250 de lei”, a transmis Marius Budăi.

Social media

Se doresc noi măsuri care să fie eficiente

Marius Budăi anunță că se dorește implementarea de noi măsuri pentru a ajuta cât mai mult persoanele aflate în stare de vulnerabilitate. Mai multe domenii vor fi corelate, precum educația, sănătatea, dar și locuirea.

„Prin urmare, pentru că soluțiile de intervenție financiară trebuie dublate de o serie întreagă de alte măsuri din domeniile educației, sănătății și locuirii, am decis ca în Legea venitului minim de incluziune să combinăm partea de beneficii acordate cu cea de servicii asigurate. Astfel, oricine solicită acordarea venitului minim de incluziune, automat va fi înscris și ca solicitant de servicii sociale, dar și ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, iar autoritățile sunt obligate să pregătească planuri de acțiune comunitară pentru sprijinirea acestor categorii de persoane.

Deși lupta cu sărăcia nu este ușoară și uneori pare că este în zadar, cifrele ne dau curaj: dacă în anul 2011 aveam 400.000 de beneficiari de ajutor social, astăzi am ajuns la 150.000 și vreau să le mulțumesc tuturor celor care lucrează neobosit, zi de zi, pentru a-i scoate pe semenii lor din sărăcie.”, a mai adăugat Marius Budăi.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro