Nuami Dinescu, mesaj emoționant la 2 ani de la moartea mamei sale. Ce a transmis actrița
Nuami Dinescu este actriță care a făcut istorie pe scena teatrului românesc încă de la primul rol pe care l-a avut în filmul „Câmp cu maci.” În urmă cu doi ani mama sa a decedat, iar actrița a postat un mesaj emoționant pe contul ei de socializare.
În postarea de pe Facebook, Nuami Dinescu vorbește despre ultimele sale momente pe care le-a mai avut alături de mama sa. Consideră că momentul plecării a fost unul dur, precum este și viața uneori. La final, oferă mai multe sfaturi pentru cei cu părinții în viață.
„M-am trezit la 4.30. Brusc. Atunci stătusem într-un fotoliu, ca in ultimele trei săptămâni, și am moțăit toată noapte. Pe la 5 și ceva mă furase un pic somnul și m-am trezit brusc. M-am uitat la ea, respira greu, dar un altfel de greu, m-am uitat pe pulsoximetru de pe degetul ei, la 5 dimineața erau valorile bune. Pe la 5.30 mi s a părut ceva altfel în oboseala ei, parca nu mă mai vedea…”, și-a început actrița postarea.

Mama sa nu deranja pe nimeni pentru problemele sale
Actrița a amintit cât de binevoitoare și iubitoare era mama sa, încât nu cerea ajutorul nimănui pentru a nu deranja. Nuami Dinescu avea deja pregătite lumânarea și chibritul pentru acel moment. În urmă cu o lună, mama ei a crezut că atunci îi venise timpul și a cerut o lumânare aprinsă, dar s-a trezit după un somn de două ore, nevenindu-i să creadă. În acea seară, actrița a știut că mama sa va pleca de lângă ea și va deveni un înger care o va susține.
„Ana era întinsă pe o parte la picioarele ei, așa a dormit în ultimii 13 ani, doar pe o parte, cu ochi pe ea, cu mana pe ea, cu mâna pe piciorul ei să o simtă în cazul în care voia ceva peste noapte și nu spunea ( mama nu te-ar fi deranjat pentru nimic în lume, mai bine suferea așa, în tăcere). Ana, zic, ia trezește-te, ca nu mi place cum respira. Aveam lumânarea și chibritul pregătite, le mai aprinsesem odată când ne-a zis ea.De data asta am știut. Ana s-a albit la fața, Gheorghiță mi-a dat mie luminarea și chibritul, am aprins-o și am stat acolo cu ochii larg deschiși ca și când aș fi vrut să arunc ceva în aer să opresc totul. Nu am putut sa opresc nimic. Nimeni nu poate.”, a mai spus aceasta.

Sursa foto: Social media
Nuami Dinescu: „M-am rugat în tot timpul ei”
Actrița a menționat că perioada dintre moartea mamei sale și înmormântare au fost grele și a cerut ajutorul lui Dumnezeu. Deși era pandemie, multă lume a fost prezentă la slujba și la înmormântare, dar în biserică a fost numai familia. Totodată, a adus o mângâiere pentru persoanele care au rămas fără părinți și recunoaște că se simte mai bine că s-a putut descărca.
„Acum doi ani pe la ora asta, deja se aflase ca tanti Oltenica nu mai e aici. Nu știu cum au fost cele trei zile. Când îmi revine fiecare secvență în minte, mi se face sufletul ghem și parcă îmi bate inima și mai tare. M-am rugat în tot timpul ei din urmă, Doamne, dă-ne putere, și nouă și ei, să putem sa trecem peste toate. Era pandemie, dar strada a fost plină de lume. Au venit la biserica, dar au stat afara, în curte; în biserica ei, mama a stat doar ea cu noi, așa cum și-a dorit, să ne luam rămas bun în liniște. Fără priviri indiscrete, cu înțelepciunea pe care a încercat să o crească mereu în noi. Cei care mai aveți mame, tați, sa vi-i țină Doamne, Doamne sănătoși și în pace. Bucurați-vă și fiți fericiți pentru fiecare zi cu ei.”, a încheiat Nuami Dinescu.





