Horia Brenciu este unul din personajele spumoase și efervescente din lumea mondenă românească. Artistul este expansiv, plin de energie și mereu cu vorbele la el. Nimeni nu și-l poate imagina altfel, însă acest a recunoscut că atunci când era doar un adolescent lucrurile stăteau diferit. Horia Brenciu era un tânăr timid și tăcut.
Horia Brenciu este o explozie de energie și voie bună. Mereu este cu zâmbetul pe buze, extrem de vocal și deschis. Însă, atunci când era încă elev la liceu, artistul era total diferit, mai ales atunci când venea vorba de domnișoare. Deși multora le vine greu să creadă, se pare că Horia Brenciu era un tip timid și tăcut.
„Efervescența a fost ingredientul ultimilor ani de liceu. Dar, și așa, timiditatea era omniprezentă. Închipuie-ți că, la întâlnirile de 10, 20 sau 30 de ani de la terminarea școlii, mereu le povestesc anumitor colege că eram îndrăgostit de ele în timpul liceului. Niciuna nu mă crede. Story of my life.
Obișnuiam să… tac! Nu de puține ori, fetele au făcut primul pas, în ceea ce mă privește. Ulterior, după terminarea liceului, am mai prins ceva voce.
Țin minte că spectacolul de final de clasa a XII-a mi-a deschis un apetit enorm de exprimare artistică. Eram tânărul blond, cu plete, care cânta la pian în sala festivă a Liceului Andrei Șaguna. Poate că, într-o zi, o să postez secvențe pe Instagram, cine știe?!”, a declarat Horia Brenciu, potrivit viva.ro.
Horia Brenciu, primii pași în carieră
Deși pasiunea pentru muzică și pentru scenă și-a descoperit-o încă de la liceu, Horia Brenciu a avut de muncit până a ajuns acolo unde visa. Primii bani i-a câștigat dintr-un alt domeniu, iar abia apoi a ajuns în televiziune. Și aici luat-o treptat și a trecut prin numeroase meserii până a ajuns la succes.
„Am fost curier. Duceam plicuri multor firme mari din Braşov. Alergam în fiecare zi ca nebunul pentru câţiva lei, dar erau primii mei bani câştigaţi. Experienţa aceea mi-a făcut foarte bine. Următoarea slujbă a fost cea de reporter, la TVR. Acolo am alergat şi mai mult. Puteam să devin maratonist, dar am ratat momentul.
În televiziune, oamenii cunoscuţi erau etichetaţi drept personalităţi, nu neapărat vedete. Ţin minte că în perioada respectivă munceam de dimineaţă până seara. Pe „brenci”, ca să zic aşa. Realmente, nu apucasem să cunosc deloc Capitala.”, declara Horia Brenciu.