„Am fost chelner în Moscova și apoi am ajuns să lucrez în vânzări.”

Denis Roabeș sau „The Motans”, așa cum este cunoscut publicului larg, este unul dintre artiștii de succes ai momentului. Acesta a reuști să își cucerească ascultătorii, iar piesele sale se transformă imediat în hit-uri. Însă, chiar dacă acum se bucură de succes, viața lui nu a fost mereu ușoară. Până a ajunge la celebritate a trecut prin multe.

Denis Roabeș se bucură acum de succes și de faimă. Muzica este domeniul lui și nu se vede făcând nimic altceva. Însă, înainte de a ajunge aici, artistul a bifat mai multe meserii. Cântărețul a intrat în câmpul muncii în urmă cu ceva ani și nu s-a dat înlături de la nimic. A lucrat pentru prima dată într-o fabrică de cărămidă, iar mai apoi într-un depozit. A fost chelner și a bifat și domeniul marketing-ului. Iar în cele din urmă s-a dedicat pasiunii sale, găsindu-și drumul în viață.

„Fiind nevoit încă de foarte tânăr, am exersat multe și diverse. Primul loc de muncă a fost într-o fabrică de cărămidă. Apoi am lucrat într-un depozit. Am scris și lucrări de diplomă pentru alții contra cost. Am fost chelner în Moscova și apoi am ajuns să lucrez în vânzări. Terminând acest segment cu marketingul, am zis că e timpul să mă apuc de ceea ce îmi place cu adevărat. Îmi amintesc că în primul an de liceu, am luat pentru prima oară chitara în mână și am început să studiez.”, a declarat Denis Roabeș, potrivit Taifsuri.

Nu te așteptai la asta! Cu ce se ocupa „The Motans” înainte de celebritate. Artistul a trecut prin multe
Social media

Denis Roabeș, antrenor la „Vocea României”

Deși a pornit de jos, Denis Roabeș și-a găsit drumul și a excelat. Meritele i-au fost recunoscute, iar acum este antrenor la „Vocea României”. Aceasta ipostază îl onorează pe artist și speră că va reuși să îi îndrume așa cum trebuie pe concurenți.

„Sunt fericit că fac parte din echipa Vocea României. E o provocare pe care am aşteptat-o cu nerăbdare. Mă bucur că am oportunitatea de a da mai departe ce am învăţat eu în ultimii ani. Pentru mine, ideea de mentorat este ceva foarte special.

De-a lungul vieţii, am avut noroc să întâlnesc persoane care m-au ajutat să mă formez atât ca om, cât şi ca artist. Iar acum mă aflu în ipostaza în care să sper că şi eu, la rândul meu, îi voi influenţa pozitiv pe cei pe care-i voi întâlni.”, declara Denis Roabeș.

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.