Oana Roman este o femeie de succes și are tot ce își dorește.

Vedeta activează în mediul online, și-a dezvoltat mai multe afaceri, iar lucrurile par să meargă foarte bine în plan profesional. Deși are parte de succes, Oana Roman își dorea să practice o cu totul altă meserie, însă a renunțat la visul său din cauza lui Petre Roman.

În cadrul unui interviu recent, Oana Roman a vorbit despre copilăria sa. Aceasta a mărturisit că a avut o copilărie frumoasă, parte din ea petrecută la țară și s-a bucurat de tot ce familia i-a oferit. Nu a dus lipsă de nimic și își amintește cu drag de acele vremuri. De asemenea, vedeta a dezvăluit și ce meserie își alesese atunci când era mică.

Se pare că Oana Roman își dorea o carieră în domeniul actoriei, însă nu a primit acceptul părinților. Mai exact, tatăl acesteia, Petre Roman, nu a fost de acord ca fiica lui să devină actriță, dorindu-și altceva pentru ea.

 „Copilăria mea a fost una cât se poate de normală, am copilărit la țară. Până m-am dus la școală, eu n-am fost la grădiniță, am fost la țară la sora bunicii mele. Au fost cei mai frumoși ani din viața mea. Am avut o copilărie cât se poate de frumoasă și de normală! Mergeam cu ai mei la mare, la munte, făceam sărbătorile împreună, aveam prieteni, aveam gașcă în cartier.

Am vrut să mă fac actriță, dar tata nu a fost de acord.”, a declara Oana Roman, potrivit Antena Stars.

Nu te așteptai la asta! Ce își dorea Oana Roman să devină când era mică. Meseria la care vedeta a visat
Instagram

Oana Roman, o mămică fericită

Oana Roman este acum la rândul ei mămică și încearcă să îi ofere fiicei sale o copilărie cel puțin la fel de frumoasă ca a ei. Cu toate astea, vedeta recunoaște că vremurile s-au schimbat iar micuța Isa are alte interese față de cele pe care ea le avea la aceeași vârstă.

Însă, Oana Roman încearcă să își țină fiica ancorată în realitate, să limiteze timpul petrecut în fața calculatorului și să îi ofere acesteia o gamă variată de activități.

„Vremurile diferă și normal că și activitățile diferă, dar eu zic că ea a avut și are o copilărie frumoasă. Am încercat să o facem să înțeleagă că nu este bine să stea pe calculator și pe tabletă și că trebuie să facă activități multe.”, a mai spus Oana Roman.