Reclamă

După ce s-au ciocnit și au scos scântei în jungla din Republica Dominicană, Emil Rengle și Cătălin Zmărăndescu au revenit la sentimente mult mai bune. După ce competiția „Survivor” s-a terminat și cei doi s-au întors în țară au început să construiască o relație frumoasă de prietenie. Acum, cei doi se înțeleg de minune, iar Cătălin Zmărăndescu deja vrea să îi fie naș la nuntă coregrafului.

Recent, Emil Rengle și-a aniversat ziua de naștere. Cu această ocazie coregraful a dat o petrecere de zile mari, de la care nu au lipsit nici unii dintre foștii săi colegi de la „Survivor”. Prezent la petrecere a fost și Cătălin Zmărăndescu. Luptătorul nu avea cum să lipsească, având în vedere că între el și sărbătorit s-a legat o frumoasă prietenie.

Se pare că Emil Rengle și sportivul au dat uitării divergențele pe care le-au avut, iar acum sunt prieteni buni. Relația acestora este atât de strânsă încât Cătălin Zmărăndescu chiar s-a oferit să îi fie naș la nuntă lui Emil Rengle, potrivit cancan.ro.

Cătălin Zmărăndescu: M-a întrebat ce îți urez la 32 de ani. Am zis așa, când te hotărăști să te însori, indiferent cu cine, vii prima oară și mă întrebi dacă vreau să te nășesc! Eu o să fiu nașul tău, indiferent cu cine! Indiferent cu cine, să ai parte de o pereche frumoasă, fată și băiat, indiferent cu cine!

Emil Rengle:Adică să am și fată și băiat? Superb! Dar tu când te-ai deschis la minte în halul ăsta?

Cătălin Zmărăndescu: Eram deschis și înainte la minte, doar că nu aveam motive să mă deschid mai tare!

Emil Rengle este gata să se așeze la casa lui

Emil Rengle a ajuns la vârsta de 32 de ani și deja se gândește la o familie. Chiar dacă își mai dorește să mai exploreze puțin, coregraful știe clar ce vrea și care îi sunt planurile de viitor. Până la 35 de ani acesta speră să întâlnească persona potrivită, alături de care să construiască un drum împreună. Fostul concurent „Survivior” își dorește o familie mare, cu mulți copii și este sigur că visul lui se va materializa.

„Ideea este că eu tot sunt în căutare și deocamdată probez, tot probez. Încă nu am ajuns la punctul în care să mă și opresc! Încă sunt în probă! Sincer vorbind, îmi doresc foarte mult să am familie. indiferent dacă voi fi cu o femeie sau cu un bărbat. Când voi alege să îmi aleg partenerul, cu siguranță îmi voi forma o familie.

Fie că vom adopta copii, dacă voi fi cu un bărbat. Fie că voi face copii cu o femeie. Sau că voi trăi într-o relație deschisă, poate, care nu ține doar de un cuplu, ci de oameni mai mulți implicați. Cu siguranță nu voi ține cont nici atunci de ce a creat societatea ca regulă. O să îmi ascult inima și o să aleg când simt că e momentul potrivit. Deocamdată nu s-a întâmplat acest lucru!”, a declarat Emil Rengle.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro