„Am spus că vreau să merg la școala populară de artă.”

Sorin Bontea este unul dintre cei mai renumiți chefi din țară. Acesta a intrat în lumea gastronomiei la vârsta de 16 ani și de atunci a făcut performanță. A lucrat ani de zile în bucătărie și acum nu se vede făcând altceva. Cu toate acestea, se pare că Sorin Bontea avea un alt vis. Nu o să îți vină să crezi ce meserie își dorea, de fapt.

Pasiunea pentru bucătărie s-a transmis în familia lui Sorin Bontea. Mama acestuia era bucătăreasă la o grădiniță din Capitală și i-a insuflat pasiunea pentru arta culinară. Așa că la vârsta de doar 16 ani, celebrul chef a intrat în bucătărie și nu a mai ieșit de acolo. Și-a construit o carieră în domeniu, iar acum este unul dintre cei mai renumiți bucătari.

Cu toate acestea, se pare că Sorin Bontea nu asta și-a dorit. Chef-ul visa, de fapt, la o carieră pe scenă, în lumina reflectoarelor. Acesta își dorea să devină un artist de succes și chiar pornise pe acest drum. Însă, viața a avut un alt plan pentru el și l-a trimis în bucătărie.

„Nu mai știu câți ani aveam, zece, 11 ani și am fost la colindat. Mi-am luat chitara și mai aveam câțiva prieteni care cântau. Eram vreo trei care cântam și învățăm acordurile desenate pe hârtie. Am spus că vreau să merg la școala populară de artă. Cred că aveam și puțină voce pe vremea aceea. Când a trecut timpul, m-am angajat la 16 ani în bucătărie și de atunci…

Am încercat, pe la vreo 20 și ceva de ani, să mă apuc iar să învăț chitară. Am învățat vreo două-trei luni cu un profesor și nu am mai cântat.”, a declarat Sorin Bontea, în cadrul unui podcast.

Nu te așteptai! Care a fost, de fapt, marele vis a lui Sorin Bontea. Celebrul spera la o carieră într-un alt domeniu
Social media

Sorin Bontea, revine în lupta „Chefi la Cuțite”.

Sorin Bontea a intrat, din nou, în lupta „Chefi la cuțite”. Filmările pentru sezonul zece al show-ului au început, iar chef-ul este sigur că își va adjudeca victoria. Sorin Bontea și-a pregătit armele și nu le dă nici măcar o șansă colegilor săi. Este încântat că a revenit în competiție și își așteaptă să își formeze echipa câștigătoare.

„Florin e cel mai tânăr, Cătălin e cel mai solid, iar eu sunt cel mai frumos. Mulți concurenți au crezut, de-a lungul timpului, că totul e mai ușor. Le-am spus: Ați greșit emisiunea! Aici totul e pe bune. Se vede că între noi competiția e reală.

Iar sezonul 10 este de referință. Aniversăm un deceniu. Toți vrem să-l câștigăm. Eu am câștigat primul sezon, apoi sezonul patru, șase și opt. Acum zic că sezonul 10 e cu Bontea, care-i și întrece!”, a declarat Sorin Bontea.

Distribuie

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.