Reclamă

Fiul actorului, Armin, seamănă leit cu tatăl său. Fostul prezentator de la Loto 6/49 a dezvăluit cum a reușește copilul său să câștige bani la doar zece ani. 

De unde provin veniturile lui Armin Duban

Armin este fiul actorului Andrei Duban și al prezentatoarei TV, Grațiela Duban. La numai zece ani, copilul reușește să își câștige propriii bănuți din dublarea desenelor animate, după cum a mărturisit chiar el.

„Câștig bani din voci, din dublaje. Îl fac pe Christopher din Anna and Friends, Pe Nico, dintr-un desen cu trenulețe”, a declarat Armin.

Nu este întâmplătoare înclinația băiatului pentru dublarea vocilor din desenele animate, din moment ce chiar tatăl său a dublat desene celebre, care au rămas în memoria unor generații. Printre faimoasele desene, se numără și „Gemenii Cramp”, „Ce-i cu Andy?” și „Viața cu Louie”.

Nu o să-ți vină să crezi! Cum a reușit fiul lui Andrei Duban să câștige bani la numai 10 ani
Social media

Ce a moștenit Armin de la părinții săi

Cu ocazia a peste zece ani de căsătorie, Grațiela Duban a divulgat ce și-au dorit pentru fiul lor, încă de când aceasta era însărcinată. Prezentatoarea a declarat că voia ca Armin să fie frumos ca ea și deștept ca tatăl său, făcând o glumă.

Grațiela crede că băiețelul a preluat umorul tatălui său, dar și sensibilitatea mamei sale.

„Eu și Andrei aveam o glumă când eram însărcinată. Spuneam așa: să fie frumos ca mine și deștept că tatăl lui. Armin cred că a luat ce mai bun de la fiecare. Ca să dau un exemplu, de la mine a luat sigur sensibilitatea și de la Andrei, umorul”, a declarat Grațiela Duban pentru presă.

Prietenii din mediul virtual al soților Duban se miră încontinuu de frumusețea și gingășia băiatului. Părinții îl acompaniază cu cele mai bune sfaturi și învățăminte pentru ca Armin să aibă o evoluție frumoasă. În urmă cu mai mulți ani, înainte de venirea pe lume a lui Armin, soții Duban au declarat că își doresc să își mărească familia, însă deocamdată nu s-a întâmplat acest lucru.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro