Sorinel Puștiu se poate lăuda cu o adevărată performanță! Manelistul a dezvăluit că a creștinat nu mai puțin de 97 de copii din postura de naș. Da, ați auzit bine! Solistul a precizat că nu a făcut din botezarea copiilor un obicei, însă consideră că așa se apropie mai tare de divinitate. Într-o intervenție telefonică la Antena Stars, Sorinel Puștiu a declarat că nu are de gând să se oprească cu botezatul copiilor.
Sorinel Puștiu a nășit 97 de copii
Celebrul interpret de manele a povestit că de Lăsata Secului, atunci când este obiceiul de a merge cu plocon la nași, în casa lui se strâng minim 30 de perechi de fini. Deși a creștinat aproape 100 de copii, solistul a explicat că nu are de gând să se oprească, mai ales că așa se simte mai aproape de Dumnezeu.
„Nu neapărat ca am făcut un obicei, ne hrănim cu treaba asta. Avem și noi copii, suntem oameni de rând, păcătoși și credincioși, Dumnezeu știe cât. Simt ca ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Am nășit pana acum 97 de copii. Ai satisfacția ca ai făcut ceva bun pe lumea.
Nu am ajuns la 97 de fini dintr-un plan, ci așa a fost să fie. Botezul e ceva mai mult decât cununia, ai satisfacția că ai creștinat acel copil. Primesc o satisfacie așa, când vine Lăsatul Secului, în casă cel puțin 30 de fini sunt prezenți”, a spus Sorinel Puștiu, la Antena Stars.
El a mai adăugat că niciodată nu le-a cerut finilor să-și boteze copiii cu numele lui, așa cum se obișnuiește. Sorinel Puștiu susține că are o relație apropiată cu toți finii lui.
„Am avut tot timpul un respect din partea finilor. Eu le-am spus că pot pune orice nume la copii. In general au pus numele la copii fie de la mine, de la soție sau fetele mele, e o chestie de respect așa. Mă consider un tată puternic, dar totodată sunt sensibil”, a mai conchis Sorinel Puștiu.
Sorinel Puştiu este și un bunic tânăr
În urmă cu șase ani, Sorinel Puştiu vorbea cu multă mândrie despre nepoţelul pe care i l-a dăruit fiica lui, Beatrice Ene. La vremea respectivă, fata lui avea doar 19 ani.
„Nu sunt bunic sunt «Bunu. Bunu Puştiul». Eu dau moda. Străbunic? Abia are nepoţelul un an de zile, mai avem, mai avem. E mezinul familiei noastre, e un copilaş foarte, foarte frumos. Mulţumesc bunului Dumnezeu că ni l-a dat. Alaltăieri am realizat că am 80 de fini. Sunt părinte spiritual la 80 de copii.”, declara artistul în cadrul emisiunii „Agenţia VIP” de la Antena Stars.