Romică Țociu se află în fața publicului din ani de zile, iar fanii i-au putut urmări evoluția îndeaproape.

Acesta a știu încă de mic că este făcut pentru scenă, însă înainte de a ajunge acolo nu s-a dat înlături de la a face orice, pentru a câștiga câțiva bani în plus. Cum a reușit actorul să facă primii bani de buzunar?

Încă de la vârsta de cinci ani, Romică Țociu și-a descoperit latura artistică. A știut că este făcut pentru a bucura publicul, însă înainte de cunoaște celebritatea s-a ocupat și cu alte lucruri. Într-un interviu recent, Romică Țociu a dezvăluit că primii bani de buzunar i-a făcut chiar pe litoralul românesc.

Mai exact, actorul nu s-a ferit de muncă și a început să lucreze pe plajă. Acesta vindea gogoși sau sucuri celor care veneau în vacanță. Așa a reușit să facă suficienți bani cât să se întrețină și să își poată urma visul.

„Primii bani i-am câștigat lucrând la mare. Vara plecam pe litoral şi vindeam gogoşi sau sucuri pe plajă. Am făcut parte şi din brigăzile artistice ale momentului. În clasa a 12-a, la proiectul de final, pe care trebuia să îl scrii tehnic, eu am reuşit să îl scriu cu mâna liberă. Le scriam colegilor din armată felicitări şi tot felul de texte… Am făcut de toate, crede-mă!”, a declarat Romică Țociu, potrivit viva.ro.

Nu o să îți vină să crezi din ce a făcut Romică Țociu primii bani! Le-a bifat pe toate înainte de celebritate
Social media

„M-a iubit Dumnezeu”

Romică Țociu și-a descoperit latura artistică la o vrâstă fragedă și de atunci a știut că menirea lui este să bucure publicul. A început să urce pe scenă încă din școala primară, iar pas cu pas, a reușit să avanseze tot mai mult.

„Dintotdeauna mi-am dorit asta. Am început la 5 ani, când am furat cutia sertarului noptierei bunicii mele. Am ieșit în fața porții cu o cutie și un acordeon și am început să cânt. După asta, am urcat pe scenă la un cinematograf de vară, am spus o poezie și am primit aplauze. În clasa a 12-a am primit rolul bufonului în „A douăsprezecea noapte”. După care am început să joc alături de amatori.

Am făcut asta timp de 10 ani, am fost la toate marile festivaluri de umor din țară și am câștigat toate premiile. Am știut dintotdeauna că asta este meseria mea. A doua persoană care m-a văzut și m-a ajutat să ajung la Teatrul muzical din Galați a fost Cornel Palade. Apoi regizorul Bițu Fălticineanu de la Teatrul Constantin Tănase, pe care nu am să îl uit niciodată. A făcut un lucru pe care nimeni nu l-a făcut, acela fiind de a mă pune într-un spectacol alături de Draga Olteanu-Matei, unde am jucat timp de 10 ani.

Mai apoi, norocul meu a început să se confirme și să meargă ca uns. Am reușit să îi cunosc pe marii actori Dem Rădulescu, Jean Constantin, alături de care am lucrat zeci de ani și am fost în nenumărate turnee. Cred că m-a iubit Dumnezeu să primesc această șansă în viață”, a mai spus Romică Țociu.