Reclamă

Mioara Velicu, cântăreața în vârstă de 77 de ani, neagă vehement că ar avea intervenții estetice și nici nu are de gând să apeleze la cabinetul medicului estetician. Solista de muzică populară susține că este mândră de ridurile sale și nici nu îi trece prin cap să facă vreo schimbare. 

Ridurile sunt mai proeminente la televizor decât în realitate

Mioara Velicu este fericită că oamenii o iubesc și o îndrăgesc exact așa cum este. Tocmai pentru că publicul o apreciază pentru felul în care arată, artista nici nu a pus vreodată în discuție posibilitatea unei intervenții sau vreunei modificări la nivel facial.

„Operații estetice? Doamne Ferește! Nu vezi câte riduri am! Nu pot pentru că nu mai am vârsta. Lumea mă știe așa și chiar dacă uneori televizorul scoate în evidență foarte multe, chiar dacă nu sunt la fel, adică chiar dacă nu sunt așa adânci ridurile”, a declarat Mioara Velicu pentru Fanatik.

Cântăreața mărturisește că atunci când urcă pe scenă și publicul o vede, primește complimente și i se spune deseori că arată bine, ceea ce o face să prindă mai mult curaj și siguranță de sine. Chiar dacă ar și-ar dori acum o schimbare, vârsta nu îi mai permite acest lucru.

Nu o să îți vină să crezi ce a putut să spună Mioara Velicu despre intervențiile estetice. Artista nici nu vrea să audă de chirurgia plastică
Social media

Carieră de 60 de ani și o pensie frumușică

Artista nu are niciun motiv de supărare. Este mulțumită de pensia pe care o are. Nu își dorește să renunțe la scenă și va cânta până când nu va mai putea. Totuși, ea îi plânge pe cei cu pensii mici, pentru că ea se bucură de numai puțin de 4000 de lei, după 60 de ani de muncă.

Mioara Velicu are o căsuță la țară și mănâncă bio. Muncește la curte chiar dacă nu o mai poate face la fel ca înainte. Tot timpul are activitate acasă și se încarcă cu energie pentru scenă.

„Dacă n-ar fi publicul pentru mine, eu n-aș fi nimic. Eu aș fi stat acasă, la țară. Sunt țărancă și mă mândresc cu asta”, a mai adăugat artista.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro