În anul 2006, Mihai Trăistariu se făcea cunoscut publicului internațional. Acesta a participat la Eurovision, unde a reușit să ajungă pe locul patru. Piesa „Tornero” a fost pe placul multora și încă a rămas până astăzi. Melodia i-a adus lui Mihai Trăistariu un venit considerabil, la care nimeni nu se aștepta. Cât a încasat artistul?
Melodia cu care Mihai Trăistariu a ajuns la Eurovision a cucerit publicul internațional. La vreme respectivă piesa a înregistrat un succes fenomenal și i-a adus artistului încasări record. „Tornero” se auzea în numeroase cluburi din străinătate, iar Mihai Trăistariu s-a îmbogățit din drepturile de autor.
Mai exact, cântărețul a primit aproximativ trei milioane de euro din difuzarea „Tornero”. A fost perioada lui de glorie și a profitat de ea. Cu banii câștigați și-a deschis o firmă de taxi în Constanța și avea 64 de mașini.
„Cei mai mulți bani au venit în primii doi-trei ani după Eurovision. Primii au fost 24.000 de euro, din Grecia. Ni s-a spus că aceștia sunt doar banii din prima lună de difuzare a piesei. Ca să fac așa un calcul din ochi s-au strâns cam trei milioane de euro din difuzarea Tornero. Bani pe care i-am împărțit cu casa de discuri, compozitorul și textierul, fiecare cu procentul lui. Atunci pot spune că a fost perioada mea de glorie. Mi-am făcut firmă de taxi în Constanța, aveam 64 de taxiuri.”, a declarat Mihai Trăistariu, potrivit ego.ro.
„Și acum primesc bani”
De asemenea, Mihai Trăistariu a mai mărturisit că și acum încă mai primește bani de pe urma piesei care l-a făcut celebru. Ce e drept, sumele sunt cu mult mai mici, fiind aproape unele simbolice. Însă, artistul nu se plânge și spune că și alte piese lansate în anii 2000 îi aduc bani, iar sumele ajung la 2.000 de lei pe lună.
„Din drepturile de difuzare primim bani cam 50 de ani. Apoi piesa intră în istoria muzicii și se mai oferă simbolic doar niște sume. Cam un euro la fiecare. Și acum primesc bani din difuzare, după 16 ani de la Eurovision. Dar sumele sunt mai mici. Lunar îmi mai vin din drepturile de autor cam 15-20 de milioane. Piesa s-a difuzat în peste 30 de țări. Dacă este difuzată la un post de radio sau în cluburi, ni se trimit 8 euro de difuzare. Iar acești bani revin către noi, care se împart, tot așa, în patru.
Depinde ce piese ți se mai ascultă, ca să știi ce bani mai primești. Mie mi se mai difuzează și acum piesele „Banana”, „Banii și fetele”, „La mare, la soare!”, „Cât de frumoasă ești!”, dar și câteva colinde. Primesc cam 2.000 de lei lunar din piesele acestea românești. Sunt bani pe care îi putem considera ca un ajutor de pensie. Sunt buni, dar vrei mai mult, nu poți trăi doar din ei!”, a mai spus Mihai Trăistariu.