Klaus Iohannis este mereu în centrul atenției prin prisma statutului pe care îl are. Președintele României a fost văzut doar în cadre oficiale și de prea puține ori vorbind despre viața lui personală. Ceea ce nu mulți știu este faptul că, deși transmite mesaje oficiale cu ocazia fiecare sărbători creștine, Klaus Iohannis și soția lui au o altă religie.
Klaus Iohannis și soția lui, Carmen, formează un cuplu oficial foarte reușit. Aparițiile lor împreună, dar și separat, au primit mult cuvinte de laudă din partea celor mai mari critici de modă și nu numai. Cei doi preferă să fie discreți, iar asta nu pentru că le impune protocolul, ci pentru că așa simt că este mai bine.
Publicul a vrut mereu să afle mai multe din viața lui Klaus Iohannis. Unul dintre aspectele care au ridicat mereu semne de întrebare a fost cel legat de religie cuplului prezidențial. În ceea ce privește situația lui Carmen Iohannis, religia ei încă nu a fost făcută publică. Totuși, cel mai probabil, este aceeași cu cea a președintelui.
Klaus Iohannis, minoritar în România
Klaus Iohannis nu este creștin ortodox, deși, de cele mai multe ori, transmite mesaje oficiale atunci când este sărbătoare în calendarul ortodox. Publicul trebuie să știe că prețedintele face acest lucru pentru că este prevăzut în protocol, indiferent de religia căruia aparține în viața privată.
Mai mult sau mai puțin evident, cel care îl dă de gol pe președinte este chiar numele său. „Iohannis” este un nume de inspirație germană, iar de aici rezultă și orientarea lui religioasă. Klaus Iohannis este membru activ al Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană. De aici rezultă și religia luterană a președintelui.
În cadrul alegerilor, religia luterană a lui Klaus Iohannis a fost privită ca un dezavantaj, aceasta fiind o minoritate atât etnică, cât și religioasă pe teritoriul țării noastre.
„Este un dezavantaj evident, pe care PNL l-a asumat, că doar nu e o necunoscută. Desigur, e evident că simpatia pentru germani mai există cât de cât în România”, declara sociologul Alfred Bulai, potrivit b1tv.ro.