Încă este foarte multă stupoare în jurul cazului șocant al Danielei Crudu, care a primit o bătaie cruntă de la iubitul croat. După incidentul șocant, Cruduța și-a închis toate căile de comunicare, de la rețele de socializare până la numere de telefon. Fostul ei coleg de emisiune, Dan Capatos, a reușit însă să discute cu bruneta, care a făcut declarații șocante.
Dan Capatos a dezvăluit, la „Xtra Night Show”, ce spune Daniela Crudu despre bătaia pe care a încasat-o. Lucrurile sunt destul de grave pentru brunetă, care a mărturisit că este atât de umflată, încât nici măcar nu poate să își deschidă ochii. Mai mult, faptul că a fugit din mașina unde a încasat bătaia pare să-i fi salvat viața.
„Dacă nu fugeam, mă omora. Nu mai văd, am ochii lipiți și plini de sânge”, i-a spus Cruduța lui Capatos, care s-a ales cu numeroase răni în urma bătăii, printre care o fractură de piramidă nazală și mai multe contuzii.
Daniela Crudu, bătută crunt de iubitul croat
Pentru Cruduța, totul a început ca o seară obișnuită de distracție. Împreună cu iubitul și de niște prieteni, bruneta s-a distrat într-un club, acolo unde, potrivit patronului, s-ar fi aprins primele scântei de conflict. Gelos pe faptul că iubita lui era recunoscută de mulți străini, croatul și-a vărsat furia pe vedetă ulterior, atunci când au rămas doar ei doi în mașină.
După ploaia de pumni primită, Daniela a coborât din mașină și, desculță fiind, a fugit nu mai puțin de 720 de metri până a ajuns, plângând, la o benzinărie.
Daniela Crudu a refuzat internarea în spital și nici nu vrea să depună plângere.