Reclamă

Simina de la Puterea dragostei a născut un băiețel pe care îl va boteza Dominic, însă  se pare că data la care a aflat toată lumea că fosta concurentă din reality-show-ul de la Kanal D a devenit mamă nu este cea adevărată.

„Totul a decurs perfect. Am făcut cezariană, am avut doar anestezie epidurală, iar după ce medicul l-a scos pe Dominic, mi l-a adus și mi l-a pus lângă obrazul meu. S-a liniștit brusc, a fost un moment care mi s-a părut divin. Era atât de frumos, nu-mi venea să cred că eu am putut să fac copilul ăla așa de perfect”

Fosta concurentă de la Puterea Dragostei a spus că a vrut să ascundă data nașterii băiețelului ei pentru că știa că va fi agitație și toată lumea o va bombarda cu mesaje și întrebări. Motivul pentru care nu a vrut să vorbească este, așadar, acela de a-i proteja pe cei dragi, atât pe tatăl micuțului, Alex Zănoagă, cât și pe bebeluș.

„Nu am vrut să vină spre noi energiile negative ale celor care îmi vorbesc urât și mie și lui Alex. Așa că am preferat să țin ascuns.”

Data reală a nașterii micuțului Dominic este de fapt 6 aprilie, ora 8:15 dimineața. Acela e momentul în care concurenta a ieșit din travaliu și s-a transformat dintr-o femeie puternică într-o mamă puternică. Alex nu a putut asista la nașterea băiețelului său, însă în momentul în care l-a luat în brațe a crezut că pică cerul pe el de fericire, căci nu a mai simt astfel de emoții în viața lui.

Se pare că micuțul este perfect sănătos, a cântărit aproape 4 kilograme, a măsurat 54 de centimetri și a primit nota 10 la naștere.

 

 


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro