Reclamă

Și sărbătorile din acest an se vor desfășura sub semnul pandemiei și al restricțiilor. Deja au fost anunțat restricțiile pentru Crăciun și Revelion, iar șeful Poliției Capitalei a anunțat că în acea perioadă vor exista controale drastice.

Chiar dacă numărul de noi cazuri de îmbolnăvire a scăzut considerabil în ultima perioadă, în continuare evenimentele private sunt interzise, iar restricțiile rămân în picioare. În acest an, petrecerile de Revelion se termină la ora 21, iar cei care nu respectă acest lucru o să fie sancționați.

Șeful Poliției Capitalei îi avertizează pe cei mai petrecăreți că vor exista controale drastice, iar cei care încalcă regulile impuse de autorități vor suporta consecințele.

„Avem polițiști care monitorizează toate rețelele de socializare, unde de cele mai multe ori se propagă aceste invitații către petreceri. În momentul în care am cules un minim de date ne organizam și descindem chiar în timpul desfășurării petrecerii. Nu a existat un plan de amenzi, am încercat tot timpul să venim alături de cetățeni, să îi informăm, să încercam să avem o activitate de prevenție”, a declarat șeful Poliției Capitalei, Bogdan Berechet, la Realitatea Plus.

Cum se vor desfășura sărbătorile din acest an. Poliția anunță controale riguroase
Pexels

Restricții de sărbători

La ultima ședință, CNSU a stabilit că în acest an petrecerile de Crăciun şi Revelion pot fi organizate doar până la ora 21, cu cel mult o mie de persoane şi 4 mp pentru fiecare persoană. De asemenea, accesul la petrecerile private şi inclusiv la cele din stradă este permis doar persoanelor cu certificat verde, trecute prin boală sau vaccinate. Nu şi persoanele testate.

Mai mult, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a anunțat că se au în vedere și noi restricții începând cu săptămâna următoare pentru a preveni răspândirea variantei Omicron, ce este mult mai contagioasă ca varianta Delta.

Noi restricții sunt luate în discuție de autorități și vor fi anunțate săptămâna viitoare. Printre acestea se numără condiționarea intrării în țară de un test PCR negativ, inclusiv pentru persoanele vaccinate.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro