Presa italiană a anunțat zilele trecute că un al doilea italian care a călătorit recent în România a fost testat pozitiv cu coronavirus.
Raed Arafat a anunțat oficial astăzi că italianul care a călătorit cu pacientul zero în România, nu are covid-19. Bărbatul de 51 de ani se află în carantină la domiciliu, iar cel în vârstă de 71 de ani, testat pozitiv cu coronavirus, se află internat în spitalul din Rimini.
„Am fost întrebaţi de cel de-al doilea italian care a călătorit cu cazul zero. Am fost anunţaţi că persoana nu este confirmată şi doar pentru că a călătorit cu pacientul zero se află în carantină la domiciliu în Italia”, a spus Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne, potrivit Mediafax.ro.