Reclamă

Cu siguranță vei crede că e o glumă. Însă, este chiar purul adevăr. Știai că și șoarecii râd atunci când sunt mângâiați pe burtă? Exact. Aceștia chicotesc atunci când sunt gâdilați. Dar asta, numai atunci când se află într-o dispoziție bună, conform cercetătorilor. 

Cercetătorii de la Universitatea Humboldt din Germania au făcut un experiment prin care au încercat să gâdile mai mulți șoareci masculi. Aceștia susțin că au demonstrat că râsul șoarecilor poate fi provocat prin stimulare. Potrivit unui neurobiolog, gâdilatul este o formă primitivă de bucurie în cazul șoarecilor.

Cum s-a demonstrat că șoarecii râd atunci când sunt gâdilați

Conform specialiștilor, prin intermediul unor electrolizi, s-a descoperit că șoarecii râd atunci când sunt gâdilați. Gâdilatul declanșează o activitate în cortexul somatosenzorial. Atunci, creierul șoarecelui procesează atingerea. În plus, pe lângă chicoteli, șoarecii s-au dovedit a fi încântați de acest lucru. Cercetătorii numesc acest comportament „freudensprunge”. Ceea ce înseamnă că aceștia sar de bucurie atunci când sunt gâdilați sau mângâiați.

Așadar, se pare că șoarecii produc, în afara unor chițăituri, o serie de sunete pe care urechea umană este incapabilă să le perceapă. Asta pentru că acele sunete au frecvența foarte înaltă. În plus, în urma acestor studii s-a demonstrat că aceste animale emit sunete similare cu râsul oamenilor.

Nu e o glumă! Șoarecii râd atunci când sunt gâdilați. Iată motivele care te vor lăsa cu gura căscată
pixabay.com

Mai multe curiozități despre șoareci

  1. Știai că șoarecii își folosesc mustățile ca un senzor tactil?  În plus, cu ajutorul mustăților, aceștia pot sesiza schimbările de temperatură, dar și curenții de aer.
  2. Șoarecii au un echilibru extrem de bun. Ei pot să meargă pe frânghii subțiri sau să escaladeze pe suprafețe verticale. În plus, aceștia pot sări de la înălțimi mari fără să se rănească.
  3. Aceste rozătoare sunt printre singurele mamifere care își curtează partenerele prin „serenade.”
  4. Atunci când se vor speria de anumite pericole, ei se vor preface că dorm până când se asigură că pericolul a trecut.

Reclamă

Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro