Astăzi facem cunoștință cu Midas! Celebritatea de pe social media care a ajuns virală în rândul iubitorilor de animale, datorită faptului că are 4 urechi.

Midas activează de puțin timp pe Instagram, dar a strâns deja un număr considerabil de urmăritori. În ciuda mutației sale genetice, Midas este un motan jucăuș, sănătos și fericit.

Midas, a declarat stăpânul său, s-a născut cu o mutație genetică și astfel aspectul său este unul mai special. Motănelul cu 4 urechi a fost adoptat de Canis Dosemici când avea deja alte două patrupede. Deoarece i s-a părut interesant, stăpânul i-a dedicat motănelului o pagină de Instagram fără să știe ce va urma. Rezultatul a ajuns în presa locală și internațională.

Motanul Midas / sursa foto: Instagram

Este un motănel special, dar se bucură de viață

Midas este surprins pe pagina sa în tot felul de ipostaze haioase. În mediul său, adorabilul animal este surprins la joacă, dormind sau jucându-se cu prietenii lui. În familie mai sunt Suzy, în vârstă de 12 ani și Zenyo, de 14 ani, doi câini de talie medie, alături de care Midas se joacă în voie. Cei doi l-au acceptat cu ușurință și îl adoră la fel de mult ca restul fanilor lui. Deși fac parte din categorii diferite, cei doi câini și motanul se joacă împreună cât e ziua de lungă. Cei trei aduc bucurie în casa lui Canis.

Midas, alături de prietenul lui / sursa foto: Instagram

Motanul Midas se diferențiază de restul pisicuțelor prin faptul că are o pereche de urechi mai mică atașată celor mai mari. Acest lucru nu îl ajută să audă mai bine, dar nici nu îl încurcă, deoarece după o serie de analize amănunțite, Midas a fost diagnosticat cu această mutație genetică. Nu îi afectează auzul și nici alte aspecte. Mai mult decât atât, simpaticul pisoi este perfect sănătos și nu prezintă alte complicații. Canis spune despre micuț că este o pisică foarte jucăușă, dar și foarte adorabilă care doarme toată ziua și s-ar juca toată noaptea.

Câți urmăritori are pisoiul pe Instagram și cum a ajuns atât de adorat

Motănelul cu 4 urechi a ajuns viral în urma faptului că stăpânul său i-a creat și dedicat un cont propriu. Pagina sa cântărește un număr de 48,5k urmăritori la momentul actual și are cel puțin 20.000 de vizualizări în cazul unui videoclip. Stăpânul său îl surprinde în cele mai drăguțe momente, încărcând constant conținut pe cont. Midas este activ pe pagina lui, răspunde comentariilor în mod subiectiv și interacționează cu mesajele și comentariile apărute.

Într-unul dintre comentarii, stăpânul a fost întrebat cum aude pisoiul, iar Midas a raspuns: „Pot auzi perfect!” Este fotogenic ca un model și se vede că îi place tare mult să pozeze. Midas nu ratează nicio interacțiune cu camera, nu se ferește deloc de obiectiv! Îi oferă ajutor lui Canis în realizarea conținutului și astfel fac o echipă foarte bună.

Fanii animăluțului sunt înnebuniți și reacționează la fiecare postare. În ultimul timp, comentariile lor sunt legate de modul în care l-au descoperit pe Midas, mulți dintre ei citind presa internațională. Alții afirmă că o pereche dublă de urechi aduce o dublă porție de drăgălășenie.