Dan Bittman a fost sceptic încă de la început în ceea ce privește boala Covid-19 și vaccinul. Acesta a făcut deseori declarații pe rețelele de socializare ce contestau măsurile anti-Covid. Însă, artistul  a fost surprins recent  intrând într-un mall, unde accesul se poate realiza doar în baza certificatului verde. 

Dan Bittman s-a afirmat încă de la începutul pandemiei ca fiind unul dintre cei mai aprigi contestatari ai măsurilor impuse de virusul SARS-CoV-2. În urmă cu câteva zile, artistul a fost surprins intrând în mall. Acest lucru este posibil doar dacă acesta s-a vaccinat sau a avut boala Covid-19 în ultimele șase luni.

Dan Bittman s-a vaccinat?

Instagram

Dan Bittman a luat prin surprindere pe toată lumea în momentul în care a anunțat că vrea să se  vaccinează anti-COVID. Inițial, artistul a dorit să se imunizeze cu serul Johnson & Johnson, dar s-a răzgândit și a ales în final vaccinul Astra Zeneca.

„Am așteptat vaccinul Johnson & Johnson, care mi se pare mai tradițional și în alea tradiționale am încredere. Nu am încredere în astea cu ARN mesager, ca Pfizer și Moderna, de asta aștept pe cel de la J & J. Dar, uite, ca să nu zică lumea nu știu ce, mă voi vaccina cu Astra Zeneca.

Eu nu știu de ce nu se explică lumii, care e speriată de tromboze, că dacă iei cu o săptămână înainte un anticoagulant, care costă cinci lei, nu se întâmplă nimic riscant. Nu e comunicare deloc, iar lumea e speriată”, a declarat Dan Bittman la EVZ TV.

Dan Bittman și-a schimbat părerea în legătură cu boala Covid-19

Dan Bittman și-a exprimat încă de la începutul pandemiei părerea pe care o are în legătură cu acest virus. Artistul a stârnit adevărate controverse în urma declarațiilor sale. Cu toate acestea, bărbatul și-a schimbat părerea și spune că motivul declarațiilor sale anti-Covid a fost incoerența autorităților.

M-am trezit zilele trecute că sunt liderul unei organizații pe care chiar nu o cunoșteam până alaltăieri. Vreau să spun de la bun început, cred în acest virus. Chiar astăzi m-a sunat un prieten din Timișoara, medic, are COVID. Mi-a povestit exact ce s-a întâmplat cu domnia sa, deci eu nu sunt genul de idiot care să spun că nu există COVID sau că nu există acest pericol.”, a mai mărturisit artistul.