Pfizer și BioNTech au început oficial un studiu clinic pentru vaccinul lor specific împotriva tulpinii Omicron, a virusului Covid-19. Anunțul a fost făcut marți, 25 ianuarie într-un comunicat de presă.

Studiul va evalua vaccinul pentru siguranța, tolerabilitatea și nivelul răspunsului imun, atât ca serie primară, cât și ca doză de rapel. Pentru această cercetare au participat 1.420 de adulți sănătoși cu vârsta cuprinsă între 18 și 55 de ani.

Cum se va realiza studiul clinic pentru vaccin

Studiul este împărțit în trei grupe. Participanții din prima fază au primit două doze din vaccinul actual Pfizer Covid-19 cu cel puțin 90 până la 180 de zile înainte de studiu. Ei vor primi una sau două doze de vaccin specific Omicron.

Participanții din a doua fază au primit trei doze din vaccinul actual Pfizer Covid-19 cu cel puțin 90 până la 180 de zile înainte de studiu. Ei vor primi o doză din vaccinul actual Pfizer Covid-19 sau vaccinul specific Omicron.

Nu în ultimul rând, a treia grupă de voluntari nu au primit niciun vaccin Covid-19. Ei vor primi trei doze de vaccin specific Omicron. Vaccinul specific Omicron va fi administrat ca o doză de 30 de micrograme, la fel ca și vaccinul actual.

Noutăți de la Pfizer. Ce se întâmplă cu vaccinul împotriva Omicron
Pixabay

Ce spun specialiștii

CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, a declarat luna trecută că, dacă este nevoie de un nou vaccin pentru varianta de coronavirus Omicron, compania va avea unul în martie. Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al Pfizer a confirmat că compania a început deja să producă acest vaccin. 

„În timp ce studiile și datele actuale că dozele suplimentare continuă protejeze în mare măsură împotriva bolilor severe și a spitalizării după infecția cu Omicron, recunoaștem necesitatea de a fi pregătiți în cazul în care această protecție scade în timp și precum nevoia de a ajuta la abordarea problemei reprezentate de Omicron și de noi posibile variante în viitor”, a declarat Kathrin Jansen, șeful departamentului de cercetare-dezvoltare a vaccinurilor Pfizer.