Simona Gherghe, noi detalii despre noul sezon al emisiunii „Mireasa”.

Actualul sezon al emisiunii „Mireasa” difuzată la Antena 1 este pe sfârșite, marea finală a show-ului fiind programată în ziua de 18 iulie. După terminarea actualului sezon, la scurt timp, echipa de producție se va pregăti pentru sezonul cu numărul 6 care va debuta cel mai probabil la finele lunii august.

Se pare că debutul noului sezon al show-ului va veni cu o surpriză uriașă pentru fanii fideli. Emisiunea nu se va filma la Buftea, în casa „Mireasa”, ci într-o locație din străinătate. Acest lucru este valabil pentru doar câteva ediții, iar mai apoi filmările se vor desfășura în România.

„Doar începutul sezonului, câteva emisiuni de la început vor fi filmate, într-adevăr într-o altă țară. Atât! Dar, apoi ne întoarcem cu toții aici și deschidem casa „Mireasa” și or să-i urmărească telespectatorii. E vorba doar despre câteva ediții – începutul sezonului.” a declarat Simona Gherghe în emisiunea „Xtra Night show”

Simona Gherghe: „Pentru mine ar fi imposibil..”

Cât despre probabilitatea de a filma integral emisiunea într-o altă țară, Simona Gherghe spune că acest lucru este realmente imposibil, având în vedere că este mama a doi copii și nu poate sta foarte mult timp departe de ei.

Sursa: Social media

„Pentru mine ar fi imposibil să moderez emisiunea din altă țară pentru că, voi știți, eu sunt mamă cu normă întreagă, sunt soție, nu aș putea să-mi las copiii și să mă duc. Așa, câteva zile, evident, da! Mai sunt bunicii care ne ajută, este și soțul meu, dar nu aș putea să stau departe de copiii mei. Ar fi exclus.” a spus Simona Gherghe, prezentatoarea emisiunii „Mireasa”

Simona Gherghe este prezentatoarea „Mireasa” din ziua de 5 septembrie a anului 2020, atunci când a avut loc premiera noului sezon al emisiunii. Primul sezon al show-ului a fost prezentat de Diana Dumitrescu, aceasta fiind înlocuită doar după un sezon.

Distribuie

Sunt Sebastian și încă de mic visam să învăț tainele jurnalismului și ale televiziunii. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, iar acum, zic eu, sunt pregătit să vă aduc cele mai prospete știri din domenii diverse.