Salvamontiștii au avut o zi intensă, fiind solicitați de nouă ori în ultimele 24 de ore, în urma cărora au salvat opt persoane. Dintre acestea, două persoane rănite au fost transportate la spital. Într-o cel mai grav caz, un cetățean ucrainean de 28 de ani a fost descoperit decedat, aproape de frontiera din Munții Maramureșului.
„În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 9 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor. În cazul acestor intervenții au fost salvate 8 persoane. Dintre acestea, 2 au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital”, a transmis miercuri dimineață Salvamont România, informează News.ro.
Pe lângă multiplele solicitări, cea mai mare parte dintre ele aferente stațiunii Sinaia, situația gravă a fost raportată în Munții Maramureșului, unde trupul unui ucrainean a fost găsit fără viață. „O persoană a fost găsită decedată și va fi recuperată astăzi printr-o acțiune de lungă durată”, a adăugat Salvamont.
Incidentul a fost raportat de două persoane care îl însoțeau pe tânărul ucrainean, aceștia sunând la 112 pentru ajutor, deoarece tânărul nu putea să se mai deplaseze din cauza unor probleme medicale. „Ceilalți doi ucraineni care au dat alarma la 112 au spus că cel de-al treilea, tânărul de 28 ani, subiectul acțiunii de căutare-salvare, prezenta probleme medicale nemaiputându-se deplasa. […] Din păcate, tânărul de 28 ani, nu avea telefonul mobil deschis, nu exista o locație unde acesta ar putea fi”, a declarat Dan Benga, directorul SPJ Salvamont Maramureș.
Recuperarea trupului neînsuflețit al tânărului a necesitat formarea unei echipe de sprijin formată din șase salvatori montani. Echipa a fost asistată și de criminaliști și polițiști de frontieră. „După ce au urcat în munte toată noaptea (marți spre miercuri – n.r.) salvatorii montani, împreună cu colegii de la Poliția de Frontieră, l-au găsit pe cetățeanul ucrainean de 28 ani. […] Extracția se va face terestru – nu există posibilitatea de a folosi elicopter, iar la extracție se va folosi roll-up-ul – o targă specială de extracție, singurul echipament care se poate folosi pe vale în jos, iar acțiunea va dura undeva la 10-12 ore”, a precizat Dan Benga.