Camera Deputaților și Senatul și-au ales noua conducere pentru următorul mandat, după ce parlamentarii și-au depus jurământul. În continuare, deputații și senatorii urmează să decidă și șefia comisiilor parlamentare, funcțiile urmând să fie împărțite între partide.
Noua conducere a Camerei Deputaților a fost votată cu 278 de voturi „pentru” și 59 de voturi „împotrivă”. Biroul Permanent al Camerei Deputaților este format din vicepreședinții Daniel Suciu (PSD), Geanina Șerban (AUR), Raluca Turcan (PNL) și Cătălin Drulă (USR). Secretarii Camerei Deputaților sunt: Claudia Mihalcea (PSD), Marina Simina Patricia Moș (PNL), Cezar Mihail Drăgoescu (USR) și Ovidiu Ganț (minorități etnice).
Chestorii din actualul mandat sunt Daniel Lungu și Ștefan Pop (PSD), Dan Tanasă (AUR) și Magyar Lorand Balint (UDMR). Funcția de președinte interimar va fi deținută de actualul vicepreședinte, Daniel Suciu, care a declarat: „Până la alegerea unui preşedinte al Camerei Deputaţilor, ca urmare a votului din Biroul Permanent am fost desemnat să ocup interimar această funcţie”.
În aceeaşi ședință, a fost supusă la vot lista nominală depusă de partidele și formațiunile parlamentare cu deputații repartizați în comisii, propunerea fiind aprobată cu 279 de voturi „pentru” și 52 „împotrivă”.
De asemenea, a fost aleasă și noua conducere a Senatului. Biroul Permanent al Senatului este alcătuit din vicepreședinții Robert Cazanciuc (PSD), Paul Stănescu (PSD), Laurențiu Plăeșu (AUR) și Mircea Abrudean (PNL). Secretarii Senatului sunt Doina Teodorovici (PSD), Niculina Stelea (AUR), Vasile Blaga (PNL) și Cristian Ghinea (USR).
Chestorii Senatului sunt Marius Dunca (PSD), Narcis Mircescu (USR), Ninel Peia (S.O.S România) și Novak Levente (UDMR). Biroul permanent al Senatului este format din președintele Senatului, care este și președintele Biroului Permanent, patru vicepreședinți, patru secretari și patru chestori, apartenența politică a membrilor Biroului reflectând configurația politică a Senatului rezultată din alegeri. Președintele este ales pe durata mandatului Senatului, iar ceilalți membri ai Biroului Permanent sunt aleși la începutul fiecărei sesiuni ordinare.