Reclamă

Trei importanţi politicieni se implică activ în problema epidemiei de coronavirus din România. Astfel, trei senatori ai Partidului Naţional Liberal propun un proiect de lege. Este vorba despre senatorii Alina Gorghiu, Iulia Scântei şi Daniel Fenechiu. Aceştia vor depune la Senat un proiect de lege care prevede închisoare între 3 şi 10 ani pentru cei care infectează cu boli contagioase două sau mai multe persoane și între 5 și 15 ani de închisoare, dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei..

Proiectul de lege prevede următoarele:

„Art. 352 – (1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase dacă a pus în pericol sănătatea, integritatea sau viața uneia sau mai multor persoane sau a creat un pericol cu privire la răspândirea unei boli infectocontagioase, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârșită de către o persoană suspectată sau confirmată medical ca fiind infectată cu o boală infectocontagioasă, pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani.

(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au avut ca urmare răspândirea unei boli infectocontagioase sau infectarea unei alte persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

(4) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au avut ca urmare infectarea a două sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

(5) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani”.

De altfel, „(6) Omisiunea de a divulga autorităților competente în prevenirea, combaterea și tratarea bolilor infectocontagioase a unor informații esențiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană suspectă sau confirmată ca fiind infectată cu o boală infectocontagioasă, precum și orice alte informații necesare efectuării anchetelor epidemiologice, se sancționează cu închisoarea de la 1 la 5 ani”.

Limitele pedeapei sunt majorate cu jumătate dacă „faptele săvârșite în condițiile prevăzute de alin (1), (2) (3) (4) (5) și (6) au condus la infectarea personalului medical sau autorităților angajate în prevenirea și combaterea bolilor infectocontagioase ori au determinat reducerea în mod substanțial a capacității de funcționare a unui spital sau a oricărei alte instituții publice”.

Codul penal actual prevede:

„(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda”.

De ce au ales senatorii această propunere

„Mărirea pedepselor pentru cei care propagă bolile contagioase! Asta prevede inițiativa legislativă a cărei inițiator sunt, împreună cu colegii mei senatori, Laura-Iuliana Scântei și Daniel Fenechiu. Dar este un proiect pentru care aștept semnături de la parlamentarii tuturor partidelor politice!!! Pentru că trebuie sa actualizam legislația. Este anacronică pedeapsa, dar și actualul text al infracțiunii! Și, în mod sigur, bărbatul internat la Gerota, care a îmbolnăvit numai până acum peste 52 de persoane, tânăra din Hunedoara, care nu a respecta izolarea, exact asta nu au făcut. Ceea ce a pus însă capac a fost românul care, deși știa că e infectat, s-a urcat într-o aeronavă cu 60 de pasageri, punând în pericol sănătatea și poate chiar viața acestora”, a scris Alina Gorghiu, miercuri, pe pagina sa personală de Facebook.

Potrivit acesteia, faptele sunt destul de grave, „iar regimul sancționator din România este mult prea blând pentru infracțiunea în discuție, din moment ce nu i-a făcut sa conștientizeze amploarea situației și să aibă o conduită corespunzătoare”.

„Cu valori sociale precum sănătatea și viața persoanei nu te joci! Tocmai de aceea, propunerea este drastică și corespunde nevoilor sociale actuale”, a mai explicat Alina Gorghiu.


Reclamă

Share.
© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro