Un bărbat despre care se spune că ar fi „Nostradamus” reîncarcat a făcut previziuni sumbre despre anul 2023.  

Este vorba despre Athos Salome în vârstă de 36 de ani. Se pare că ghicitorul brazilian ar fi prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, pandemia de coronavirus dar și izbucnirea celui de-Al Treilea Război Mondial. Brazilianul susține că America se află pe punctul de a fi trădată și invadată, iar acest lucru se va întâmpla ori în anul 2024, ori în anul 2026.  

„Lucrurile vor cădea din cer și nu va mai rămâne nimic, acesta e avertismentul meu, războiul a început!”, a declarat Athos pentru Daily Star, vorbind despre un oraș nespecificat.  

De asemenea, el a precizat că un grup cu mari lideri ai lumii se va uni și va aduce iadul peste SUA. Acest eveniment va fi mult mai tragic comparativ cu atentatele din 2001, în urma căruia 2.996 de persoane au murit. Conform ghicitorului brazilian, liderii lumii au planificat acest atac de ceva timp. Bărbatul spune că doar doi mari lideri ai lumii se află în spatele acestui plan.  

„Nostradamus reîncarcat”, previziuni sumbre pentru anii următori! Anunț terifiant despre Al Treilea Război Mondial

„Cel de-Al Treilea Război Mondial se apropie”

„Cel de-Al-Treilea Război Mondial se apropie. Noi tragedii sunt programate pentru 2023, dar există episoade și pentru 2024 sau chiar 2026. Văd lunile februarie, aprilie și iulie 2023 marcate de noi tragedii” – ghicitorul brazilian Athos Salome.  

Salome a precizat că nu intenționează ca previziunile pe care le face să aducă frica și panica oamenilor. Totuși, el consideră că este potrivit să le împărtășească pentru a împiedica ororile respective.   

Athos Salome imploră liderii lumii să facă ceva pentru a preveni aceste nenorociri. El avertizează că bomba trebuie să fie dezamorsată înainte ca oamenii să fie răniți.  

Athos Salome spune că a descoperit darul pe care îl are la 12 ani

Athos Salome nu se consideră un ghicitor sau profet. Cu toate astea, el povestește că a descoperit că are percepții extrasenzoriale la vârsta de 12 ani.  

„Cabala poate citi mintea altora, ghida și prezice viitorul. De obicei, savanții încearcă să ascundă ceea ce știu sau să ascundă aceste cunoștințe despre inteligența umană”.  

Conform predicțiilor lui, cele mai periculoase luni ale anului viitor sunt februarie, aprilie și iulie. În aceste luni, lumea se va schimba. Următoarea schimbare, însă, va fi tragică pentru evoluția ființei umane.  

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.