Nosfe este unul dintre cei mai cunoști artiști. Chiar dacă astăzi are o carieră de succes, părinții săi nu au fost de acord ca acesta să aibă o carieră în muzică. Recent, acesta a vorbit despre relația pe care o are cu familia, dar și cum a fost copilăria sa.
Nosfe:,,Eu aveam un an și maică-mea mergea cu mine la cenaclu”
Artistul a precizat că mama sa era cel care îl lua la diverse evenimente. Chiar dacă nu mai ține minte prea multe detalii de atunci, acesta a precizat că bunica sa nu a fost de acord cu faptul că mama sa recita poezii pe scenă. De fapt, în opinia bunicii sale, mama sa trebuie să se ocupe de creșterea lui.
,,Eu aveam un an și maică-mea mergea cu mine la cenaclu. Eu dormeam în backstage și ea recita poezii pe scenă. Când a trebuit să plece într-un turneu cu poezii, bunică-mea i-a tăiat toate hainele cu foarfeca. I-a zis ,,tu trebuie să stai să crești copilul”. Cam asta era mentalitatea în vremea aia”, a declarat artistul pentru canalul de Youtube Happyfish ,,Aproximativ discuții”, cu Gojira.
Nosfe a mărturisit că și acum părinții săi îl mai ceartă uneori, chiar dacă acum este la vârsta la care ia decizii singur. Artistul a precizat că, spre surprinderea familiei, acesta se descurcă din punct de vedere financiar.
,,Încă vorbesc cu maică-mea și cu tatăl meu la telefon ca și cum nu aș face ceva serios. Eu am casă, copil, soție, fac niște bani nu atât de mulți cât se așteptau ei în perioada asta, dar le-am și zis la un moment dat ,,fac mai mulți bani decât faceți voi efectiv și munciți de 30 de ani”. I-am zis, cu toată dragostea, la maică-mea, într-o zi, că ,,de 35 de ani de când muncești, ce ai făcut tu mai șmecher decât mine?”, a mai spus artistul.
Secretul succesului său în muzică
Întrebat ce anume consideră că i-a adus recunoașterea pe plan muzical, acesta a declarat că este destul de exigent cu el însuși. De asemenea, artistul a mai spus că mereu se analizează astfel încât să observe ce anume trebuie îmbunătățit în ceea ce privește cariera.
,,Dacă faci lucrurile cu convingere, nu te minți niciodată. Reparându-ți ce crezi că-ți lipsește, poți să faci lucrurile cu o convingere puternică. Eu mă studiez foarte mult, la mine multe din lucrurile pe care le fac sunt matematice”, a mai spus Nosfe.