Regulile referitoare la reluarea activității de către cabinetele stomatologice sunt vaste. Unele prevăd ca pacienții peste 65 de ani sau care au boli cronice să fie tratați la începutul programului. De altfel, tinerii sau persoanele de vârsta a doua să aibă un program de respectat.

Potrivit noului document, pacienții cu simptomatologie de viroză respiratorie vor fi tratați diferit. De altfel, pacienții aflați în izolare sau carantină sau pozitivi ori confirmați cu virusul pot fi tratați doar în cabinetele stomatologice desemnate.

Masuri generale pentru desfășurarea activității in cabinetele stomatologice:

– Evitarea pe cât posibil a contactului cu personalul (nu strângeți mâna, mențineți o distanță de mai mult de 1,5 m în timpul unei discuții, etc);
– În afara manoperelor de tratament, evitarea pe cât posibil a contactului cu pacientul;
– Permiterea accesului în camera de tratament doar a pacientului, cu excepția situațiilor speciale (copii, persoane dependente etc), caz în care se va limita accesul la o persoană însoțitoare;

– Nu se permite staționarea în sala de așteptare și se recomandă dezinstalarea oricărui aparat de cafea și/sau dozator de apă, eliminarea revistelor, pliantelor, jucăriilor, etc;
– La intrarea în cabinetele stomatologice vor fi amplasate dispensere cu soluții dezinfectante (antiseptice pe bază de alcool);
– Dezinfecția regulată a mânerelor ușilor, salii de așteptare, recepției;
– Dezinfecția toaletei după utilizarea acesteia de către un pacient;

Accesul la tratament.

Tratamentul dentar se va face doar cu programare telefonică. În momentul în care o persoană va face programare, va fi nevoită să dea detalii complete despre starea de sănătate. Acesta va explica daca are simptome de răceală, strănut, tuse, dureri în gât, dificultăți de respirație și / sau febră (≥37⁰C).

De altfel, va mai menționa dacă are membrii ai familiei cu aceste simptome. Suferă de o patologie cronică sau o afecțiune care ii reduce imunitatea? Este sănătos și se simte în prezent sănătos?

Programarea pacienților care necesită proceduri generatoare de aerosoli va fi făcută pentru sfârșitul programului de lucru. La prezentarea în cabinet se va efectua termometrizarea pacientului și se va solicita dezinfecția mâinilor. Înainte de începerea tratamentului, medicul stomatolog va obține acordul informat al pacientului.

Tipuri de proceduri:

Proceduri fără generare de aerosoli: consultație, extracție simplă, sutură, incizie și drenaj abces, obturație provizorie, radiografie, tratamente ortodontice de menținere;

Proceduri generatoare de aerosoli: utilizarea pieselor de mână rotative (în special turbina), a sprayului apa-aer, a aparaturii ultrasonice, a dispozitivelor cu jet de particule. Înaintea unei proceduri generatoare de aerosoli, pacientul va clăti în prealabil gura timp de 1 minut cu soluție 1% peroxid de hidrogen (prin diluarea unei soluții de H2O2 3% cu apă)”, potrivit INSP.

Cabinetele dentare au fost închise aproape două luni, iar acum, medicii vor fi nevoiți să preia pacienții care erau deja programați, dar și urgențele. Cu toate acestea, atât pacienții, cât și medicii vor avea de respectat mai multe reguli nu tocmai ușoare. Regulamentul a fost afișat di  timp pentru ca medicii să aibă timpul necesar de pregătire a echipamentelor.