Reclamă
Reclamă

Cercetătorii bănuiau de ceva timp că legătura dintre intestine și creier joacă un rol în dezvoltarea bolii Parkinson. Un nou studiu a identificat microbii intestinali care ar fi implicați în acest proces și i-a asociat cu scăderea riboflavinei (vitamina B2) și a biotinei (vitamina B7). Prin urmare, un tratament neașteptat și simplu ar putea ajuta pacienții cu această boală: vitaminele B, relatează Science Alert.

„Suplimentarea riboflavinei și/sau biotinei ar putea fi benefică pentru un subgrup de pacienți cu boala Parkinson”, au scris cercetătorul medical Hiroshi Nishiwaki de la Universitatea Nagoya și colegii săi, care au realizat studiul.

Boala neurodegenerativă afectează aproape 10 milioane de oameni la nivel global, care în prezent pot spera doar la terapii care atenuează simptomele sau încetinesc apariția acestora.

Reclamă

Simptomele încep de obicei cu constipație și probleme de somn, chiar și cu 20 de ani înainte de a evolua în demență și pierderea controlului muscular. Studii anterioare au sugerat că persoanele cu boala Parkinson trec și prin schimbări ale microbiomului, cu mult înainte de apariția altor semne.

Analizând probe de fecale de la 94 de pacienți cu boala Parkinson și 73 de martori relativ sănătoși din Japonia, Nishiwaki și echipa și-au comparat rezultatele cu datele deja existente din China, Taiwan, Germania și SUA.

Chiar dacă diferite grupuri de bacterii au fost implicate în diferitele țări examinate, toate au influențat căile care sintetizează vitaminele B în organism. Cercetătorii au descoperit că schimbările în comunitățile de bacterii intestinale au fost asociate cu o scădere a riboflavinei și a biotinei la persoanele cu boala Parkinson.

Nishiwaki și colegii săi au arătat apoi că lipsa vitaminelor B este legată de o scădere a acizilor grași SCFA și a poliaminelor, molecule care ajută la crearea unui strat de mucus sănătos în intestine. „Deficiențele de poliamine și SCFA ar putea duce la subțierea stratului de mucus intestinal, crescând permeabilitatea intestinală, ambele fiind observate în boala Parkinson”, explică Nishiwaki.

Oamenii de știință bănuiesc că stratul protector slăbit expune sistemul nervos intestinal la mai multe toxine pe care le întâlnim în prezent – substanțe chimice din produsele de curățenie, pesticide și erbicide. Astfel de toxine duc la supraproducția unor molecule care se acumulează în creier, ducând în cele din urmă la simptomele motorii și de demență ale bolii Parkinson.

Un studiu din 2003 a sugerat că dozele mari de riboflavină pot ajuta la recuperarea unor funcții motorii la pacienții care au eliminat carnea roșie din dieta lor. Prin urmare, este posibil ca doze mari de vitamina B să prevină o parte din daunele provocate de Parkinson, cred Nishiwaki și echipa sa.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro