Începând cu 1 iulie, românii vor resimți noi scumpiri la carburanti și gaze, ca urmare a deciziilor recente ale Guvernului și Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Guvernul a decis pentru a doua oară într-un singur an să majoreze accizele la carburanți. Astfel, un plin de benzină, care acum costă peste 350 de lei, va ajunge la aproximativ 370 de lei.
Potrivit Digi24, prețul benzinei va crește cu 43 de bani pe litru, iar cel al motorinei cu 40 de bani pe litru. De asemenea, facturile la gaze vor fi afectate de o majorare de 19% a tarifelor de distribuție, aprobată de ANRE. Aceasta va însemna o creștere de circa 10,5 bani pentru fiecare metru cub de gaze consumat, conform e-nergia.ro.
Ca exemplu, pentru un apartament de 60 de metri pătrați, cu un consum mediu de 115 metri cubi de gaze pentru încălzire, factura va crește cu aproximativ 12 lei. În România, există aproximativ 4 milioane de clienți casnici de gaze racordați la sistemul de distribuție.
Pe de altă parte, salariul minim pe economie va crește cu 280 de lei, dar această majorare este anulată, în mare parte, de scumpirile recente.
În ceea ce privește indicele IRCC (indicele de referință pentru creditele consumatorilor), acesta va scădea la 5,86%, ceea ce va genera o reducere nesemnificativă a ratelor lunare pentru creditele în lei. La un credit de 250.000 de lei, contractat pe 30 de ani, rata lunară va scădea din iulie cu doar 7 lei.