ITP-ul este un examen de foc pentru mulți dintre români. Atunci când se apropie data expirării, se instalează o panică generală din cauză că, pe tot parcursul anului, șoferii și-au cam neglijat mașinile, iar șansele de a nu trece la ITP sunt mari.
Vorba românului, colac peste pupăză, începând cu acest an, s-au adăugat noi reguli pentru inspecția tehnică periodică. Mașina ta trebuie să fie mai pregătită ca oricând pentru a trece ITP-ul. Vei afla în rândurile ce urmează care sunt noile teste la care va fi supusă mașina ta când te vei prezenta la o statie de ITP din Cluj sau de oriunde din țară.
Care sunt noile teste de la ITP?
Începând cu primăvara acestui an, atunci când te prezinți la o stație competentă pentru efectuarea inspecției tehnice periodice, mașina va fi supusă unui test de depistare a erorilor stocate în computerul de bord.
Pe lângă acest lucru, se vor efectua măsurători exacte ale consumului mașinii. În cazul mașinilor dotate cu instalații pe gaz, se va inspecta nivelul de pierderi din rezervor și conducte.
O altă regulă modifică modul de transmitere a datelor către RAR. Așadar, toate stațiile de ITP din Cluj, așa cum este ITP Bluline, sau de oriunde din țară, au obligația de a descărca un link prin care intră într-un server de introducere a datelor. Acestea vor ajunge la RAR pentru validare.
Ce se întâmplă dacă circuli cu ITP-ul expirat?
Să zicem că ești din Cluj și nu ai apucat să ajungi la stația ITP Bluline, cu toate că pe itplubline.ro te poți programa în orice zi și la orice oră dorești, în limita disponibilității. Ce se întâmplă dacă folosești mașina în continuare, însă cu ITP-ul expirat?
Ei bine, trebuie să știi că expirarea ITP-ului suspendă automat și înmatricularea mașinii. Acest lucru atrage două posibile amenzi: una pentru lipsa ITP-ului și una pentru condusul în timpul suspendării înmatriculării.
Care este valoarea amenzilor? Valoarea cumulată a amenzilor pentru circularea cu ITP-ul expirat este de până la 5.800 de lei. Mai mult, poliția îți va elibera o dovadă fără drept de circulație, îți va reține talonul, dar și plăcuțele de înmatriculare.
Dacă urmează să îți expire ITP-ul, însă mașina ta nu este vizibil pregătită pentru a primi undă verde, prezintă-te cu ea la cea mai apropiată stație. De ce? Pentru că dacă ești respins la ITP, primești dreptul de a circula cu ea încă 30 de zile cu scopul de a remedia toate problemele.
Așadar, mai bine te prezinți cu ea la ITP și ești respins decât să îți fie suspendată înmatricularea și să primești amendă pentru că ai circulat cu ITP-ul expirat.
Ce se verifică la ITP?
Atunci când te prezinți la ITP, pe lângă noile reguli despre care am discutat mai sus, se verifică și:
- luminile;
- direcția;
- discurile și plăcuțele de frână;
- seria de șasiu și motor;
- noxele;
- jocul în articulații: amortizoarele, bucșele și pivoții;
- fisurile sau crăpăturile de la nivelul parbrizului;
- urmele de rugină pe aripi, portiere și praguri;
- dimensiunea anvelopelor și gradul de uzură al acestora;
- pachetul legislativ obligatoriu: stingător, vestă reflectorizantă, trusă de prim ajutor și setul de triunghiuri reflectorizante.
De ce ai nevoie la ITP?
Fie că te prezinți la ITP Bluline din Cluj, acolo unde poți face o programare online pentru a nu mai pierde timpul la coadă, fie la oricare altă stație de ITP din țară, va trebui să ai la tine următoarele 4 documente:
- cartea de identitate;
- certificatul de înmatriculare al mașinii, adică talonul;
- polița R.C.A. valabilă la data inspecției, în original;
- cartea de identitate a mașinii, în original.
Atenție! Nu e obligatoriu să te prezinți tu, posesorul mașinii, la ITP. Poți trimite pe oricine altcineva în locul tău, cu condiția de a deține bineînțeles un permis de conducere și de a avea asupra sa cartea de identitate.
Acestea fiind spuse, iată ce te așteaptă la următoarea ta vizită la ITP. Poate că noile reguli introduse la ITP nu îți sunt pe plac, însă nu uita că scopul lor e de a reduce pericolele din trafic. Ești din Cluj și urmează să îți expire ITP-ul? Hai pe itpbluline.ro pentru o programare.