Reclamă

În ultima perioadă, Codul Rutier a suferit mai multe modificări. Conform ultimei reglementări, polițiștii nu vor mai avea voie să ridice pe loc permisele șoferilor care depășesc viteza legală cu peste 70 de kilometri pe oră în localități, conform unei prevederi introdusă de parlamentari.

”S-a dat posibilitatea ca o faptă dacă totuși s-a întâmplat, să nu agravam situația unor persoane colaterale, cum ar fi familia, copii mici. Cel care conduce ar trebui să-și asume. Copiii din această mașină nu poate să sufere, să aștepte, să stea acolo flămânzi, fără apă. Am permis de conducere de mai mult de 30 de ani, am condus aproximativ două milioane de kilometri, mi s-au întâmplat și lucruri bune, și mai puțin bune, am plătit și amenzi, am avut și permisul suspendat”, a spus Bende Sándor, deputat UDMR, președintele Comisiei de Industrii.

De asemenea, în cazul în care șoferii sunt sancționați de mai multe ori pentru diferite încălcări ale legii, cum ar fi că trec pe roșu la semafor, depășesc coloanele, vorbesc la telefon sau nu respectă indicațiile polițistului, aceștia nu mai riscă să rămână fără permis timp de șase luni, așa cum era prevăzut de lege inițial, ci doar trei luni.

Legi prea blânde pentru șoferii neatenți

Totodată, cei care depășesc viteza de 120 de kilometri la oră prin orașe, nu mai rămân fără permis pe loc, ci primesc dovadă valabilă 15 zile. Ministrul de Interne a cerut ca aceste modificări să fie respinse de Camera Deputaților.

Noi modificări la Codul Rutier! Toți șoferii trebuie să știe acest lucru: Polițiștii nu mai au voie!
Sursa: Social Media

Se fac modificări și în privința școlii auto. În curând ar putea intra în vigoare mai multe prevederi privind școala de șoferi, conform unui proiect de lege care ar modifica siguranța rutieră.

Așadar, dacă proiectul respectiv va deveni lege, instructorul auto va trebui să participe, alături de examinator, la examen. O altă schimbare importantă este că elevii ar putea da sala fără a avea obligatoriu, așa cum este în prezent, orele de condus.

De asemenea, cei care vor da examenul pentru obținerea permisului auto, ar putea scăpa de perioada extrem de lungă de la terminarea orelor de condus și până la proba practică. De ce? Fiindcă, dacă senatorii vor adopta proiectul respectiv, atunci aceștia elevii vor putea să susțină examenul în orice județ, indiferent de reședință.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro