Reclamă

Văzând panica românilor cu privire la infectarea cu coronavirus, Alexandru Rafila, președintele Societăţii Române de Microbiologie (SMR), a decis să ofere câteva detalii esențiale despre covid-19. Invitat în cadrul emisiunii Marius Tucă Show, președintele susține că covid-19 nu este sfârșitul lumii, așa că românii nu trebuie să golească magazinele de parcă ar fi război.

Președintele Rafila vorbește și despre activitatea adulților la locul de muncă, dar și intruirea angajatorilor de a oferi posibilitatea lucrării la domiciliu.

„Sigur nu vorbim de sfârșitul lumii. Discutăm de o boală care poate să aibă o mortalitate de maxim 4%. Cum e pregătită populația? Hai să discutăm despre adulți. Ei ar trebui să își continue activitatea profesională, angajatorii trebuie instruiți pentru dezvoltarea activității de lucru de la domiciliu, acolo unde se poate e de recomandat. Sau chiar să facă jumătate personal lucrează la domiciliu, jumătate la lucru și apoi fac o schimbare prin rotație. Ar trebui întreruptă activitatea doar dacă există număr mare de cazuri într-o unitate de producție, pentru că altfel de vom confrunta cu o criză economică fără precedent. Persoanele vârstnice, nu prea are nimeni grijă de ei, pentru că sunt plecați la muncă copiii lor. Ei ies într-o situație de risc, sunt predispuși la îmbolnăvire. În Canada se face un exercițiu cu persoanele vârstnice, văd ce nevoi au”, a spus șeful SMR la Marius Tucă Show.

Educație pentru sănătate în școli

Rafila susține că educația pentru sănătate era bună, afirmând că este necesar reintroducerea acesteia în sistemul de învățământ.

„Ea e o disciplină opțională și doar 5% din copiii din România fac această disciplină. Hai să îi învățăm pe copii regulile de igienă, lucruri care sunt utile în societate”, a precizat Alexandru Rafila.

Președintele SMR a declarat că interzicerea manifestărilor la care participă mai mult de 1.000 ce persoane a fost luată și în Franța.

„Aceasta a fost prima oară luată de Franța, au stabilit inițial un prag de 5.000 și apoi au redus la 1.000. Elveția are o situație asemănătoare. Sigur aglomerări mai mari de oameni înseamnă un risc. Ne găsim în faza 1 noi, cu până în 25 de cazuri, care sunt cazuri de import, nu în cadrul comunităților”, a mai spus șeful SMR.

https://www.facebook.com/mediafax.ro/videos/638715193589798/


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro