Reclamă

Noi informații referitoare la aderarea României la Spațiul Schengen! Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a participat la o reuniune informala a Consiliului JAI în Logrono, Spania, unde a avut o întâlnire bilaterală cu Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri Interne.

Agenda discuțiilor a inclus evaluarea proiectelor derulate în colaborare de MAI și Comisia Europeană, cu accent pe protecția frontierelor și combaterea migrației ilegale. Comisarul european a elogiat rezultatele pozitive obținute în urma implementării proiectului pilot gestionat de România împreună cu Comisia Europeană.

Noi informații despre aderarea României la Schengen

Pe lângă acest aspect, s-a subliniat importanța gestionării eficiente a migrației, a combaterii migrației ilegale și a controlului la frontierele externe ale UE, toate fiind priorități majore în mandatul ministrului Predoiu.

Reprezentanta Comisiei Europene a reafirmat sprijinul instituției pentru aderarea României la Spațiul Schengen și a menționat că există șanse reale ca decizia favorabilă să fie luată în acest an.

Mai mult, oficialul european a remarcat eforturile considerabile ale Ministerului Afacerilor Interne român în domeniul protecției frontierelor și combaterii migrației ilegale. Aprecierea vine în contextul implementării programelor și acțiunilor desfășurate de MAI pe aceste linii, precum și a asistenței umanitare acordate refugiaților ucraineni și eforturile de integrare socială a acestora.

România ar putea fi primită în spațiul de liberă circulație anul acesta

O altă temă importantă discutată a fost modul de acțiune împotriva criminalității organizate, în special traficul de droguri. România a subliniat că această problemă reprezintă o provocare la nivel european și trebuie tratată integrat de toate statele membre pentru a obține rezultate mai eficiente.

Comisarul european Ylva Johansson a exprimat în mod explicit susținerea față de poziția României cu privire la combaterea criminalității organizate și a recunoscut necesitatea unor măsuri concrete și sprijin pentru agenții care luptă în teren împotriva infracțiunilor.

Reuniunea informală a Consiliului JAI din Spania a fost prilejul în care România a avut oportunitatea de a-și exprima poziția și acțiunile ferme în privința protecției frontierelor, combaterea migrației ilegale și combaterii criminalității organizate.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro