Visarion Alexa și-a schimbat total declarațiile în fața procurorilor, deși, cu câteva zile în urmă, preotul a recunoscut faptele de care este acuzat. 

Preotul Visarion Alexa a fost acuzat de mai multe femei că le-a agresat sexual. Inițial, preotul și-a recunoscut faptele în fața procurorilor și a șefilor de la Arhiepiscopia Bucureștilor. Se pare că acum Visarion Alexa este de altă părere. 

Preotul din București le-a spus procurorilor că prima enoriașă care l-a acuzat de agresiune sexuală a vrut doar să îi păteze imaginea și că a fost pusă de cineva să facă acest lucru. Mai mult, preotul a susținut că încă din prima clipă de când a văzut-o pe acea femeie a știut că vrea să îl distrugă psihic și să îi păteze imaginea, atât lui, cât și Bisericii. 

Visarion Alexa și-a schimbat declarațiile

Totuși, Visarion Alexa a recunoscut că între el și enoriașa respectivă au avut loc câteva atingeri tandre. Pe de altă parte, preotul susține că femeia a acceptat acest lucru și că nimic nu a fost făcut cu forța. După ce polițiștii au sustras din casa acestuia telefonul mobil și computerul, s-a descoperit că între el și enoriașă au fost mai multe schimburi de mesaje. 

După perchezițiile informatice pe care le-au făcut oamenii legii, s-a descoperit că părintele din București folosea o aplicație, Telegram, care ștergea fiecare mesaj după un minut. Cu toate acestea, specialiștii au reușit să recupereze conversațiile din mediul online. 

De când a apărut prima femeie care l-a acuzat de agresiune sexuală pe Visarion Alexa, au curs valuri de acuzații împotriva lui. Recent, o femeie a povestit că preotul a sunat-o din duș cu videocall în timp ce se masturba. 

Noi detalii în cazul lui Visarion Alexa! Preotul și-a schimbat total declarațiile. Ce le-a spus procurorilor

„M-a sărutat și m-a pipăit”

 „Tot îi spuneam că nu mă simt bine, că tot sufăr. Şi apoi m-a sărutat, m-a pipăit. M-a sunat pe videocall și era în duș și făcea ceea ce se numește păcat”, a povestit o femeie, sub protecția anonimatului. 

Mai mult, el ar fi invitat-o chiar și în chilia lui și se uita la ea din cap până în picioare de fiecare dată. 

În urma scandalului iscat în jurul numelui său, Arhiepiscopia a decis să-i interzică lui Visarion Alexa să oficializeze orice fel de serviciu religios și i-a retras funcția de paroh. 

Distribuie

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.