În ultima perioadă, Horia Moculescu s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate. Compozitorul, care peste mai puțin de două luni venerabila vârstă de 85 de ani, ar fi în prezent dependent de un aparat de oxigen pe care este nevoit să îl ia peste tot pe unde se duce.
Horia Moculescu a avut probleme de sănătate la nivelul plămânilor, dar, acum ele par să se atenuat. Chiar și așa, vârsta înaintată l-au transformat foarte tare pe celebrul compozitor, mai ales din punct de vedere fizic.
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Horia Moculescu. Cum a speriat-o pe fiica sa
Potrivit cancan, Horia Moculescu ar fi ajuns să-i îngrijoreze nu numai pe apropiați, dar și pe unica lui fiică, în vârstă de 31 de ani. Artistul ar fi rămas cu sechele după ce a fost internat din cauza unui TBC mai vechi și a insuficienței respiratorii.
„Simte mereu nevoie de oxigen mai mult și își ține furtunele de oxigen nonstop în nas. Nu renunță la ele nici când merge noaptea la WC”, povestește o sursă apropiată familiei.
Mai mult decât atât, se pare Horia Moculescu a fost la un pas să îi provoace un atac de panică fiicei sale, Nidia din cauza aspectului fizic îmbătrânit și cu firele de oxigen pe care le-ar purta după el peste tot.
„Nidia s-a speriat groaznic, în miez de noapte. Mai ales că locuiește într-o locuință veche, cu multe lucruri care au peste 60 de ani. Casa scârțâie din toate încheieturile, iar unele obiecte cad în toiul nopții de pe pereți.
Biata Nidia este de ceva timp speriată de acest cumul de senzații horror, și vine mai rar pe acasă, preferând să stea să doarmă pe la amicele ei”, ne-au dezvăluit surse din anturajul familiei Moculescu.
„Cel mai mare regret din viaţa mea”
Timp de 42 de ani, Horia Moculescu a fumat, iar acest obicei i-a adus probleme de sănătate grave. Totuși, artistul se simte bine că a putut să renunțe la acest viciu.
„Cel mai mare regret din viaţa mea este acela că am fumat. Am făcut asta vreme de 42 de ani. Este o mare prostie să fumezi. Problema a fost că fumam prea mult. Ajunsesem să fumez peste 70 de ţigări pe zi, ceea ce era enorm. Nu regret nimic, nici măcar cea de-a patra căsnicie, care mi-a fost atât de nocivă şi de toxică.
Singurul regret rămâne acesta. Sunt foarte fericit că am avut tăria să renunţ la ţigări!”, declara artistul în urmă cu ceva timp.