Noi concurenți și-au făcut apariția în cadrul emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici”. Chiar atunci când rândurile se strânseseră și nimeni nu se mai aștepta la asta, alte două celebrități s-au alăturat echipelor. Noii veniți au fost întâmpinați așa cum se cuvine și au făcut cunoștință cu jungla din Dominicană. Ce vedeta au intra în cadrul competiției?
Concurenții rămași în jungla din Dominicană au avut parte de o surpriză și s-au ales cu noi membrii în echipă. Roxana Nemeș și Sali Levent au acceptat provocare și s-au aventura în competiție. Aceștia au fost primiți cu brațele deschis și au făcut cunoștință cu viața grea din junglă. Roxana Nemeș a intrat în echipa portocalie, alături de Cristi Mitrea, Geani Kiriță și Ioana Filimon. În timp ce Sali Levent a ajuns în echipa mov, împreună cu Radu, Ami și Anisia Gafton.
Noii veniți au primit „botezul junglei” și sunt gata de a intra în probe. Cât despre condițiile pe care le-au găsit unul a fost mai fericit, altul mai puțin.
„Am nimerit în Tabăra Belelelor și haide să fim serioși arată groaznic. Este groaznic, este o mizerie… vai de capul meu. Îmi e foame, nu am chef de nimic. Mă simt ca un sac de cartofi. Mamă ce urât poți să dormi pe aia. M-am trezit foarte prost. Am dormit pe scândură direct. E ceva groaznic.”, a spus Sali Levent după prima noapte în junglă.
„Campul îmi place. Ori că am nimerit eu acum acolo unde e bine (n.r. Tabăra Plăcerilor). Dar e și la început, în prima zi, când vii cu energia aia bună. Când vrei să descoperi… Mi se pare cumva ok, cât timp am toaletă și duș este perfecțiune. Mai am și pat și pernă, este perfect.”, a spus și Roxana Nemeș.
Scandal în jungla Dominicană
Înainte ca noii concurenți să ajungă un scandal de proporții a zguduit tabăra vedetelor. Protagonistele au foit Bia Khalifa și Ami. Cele două s-au cert, iar lucrurile au degenerat. S-a ajuns până la loviri și scuipat așa că producătorii au luat măsuri. Bia Khalifa, cea care a avut gesturile necugetate, a fost eliminată pe loc în urma acțiunilor sale.
„Bia: Atât ştiţi. Să vorbiţi pe la spate.
Ami: Bia, am încercat să-ţi zic.
Bia: Taci, fă, când vorbesc eu şi liniştea tace. Du-te, aşa.
Ami: Am ales să plec, să evit, pentru că ieşea un adevărat circ. Dacă mă pun cu ea, nu ştiu cât de bine ar ieşi, oricum e foarte multă tensiune în camp”, este o parte din conflictul celor două.