Reclamă

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) va asigura aproximativ 120.000 de bilete la tratament balnear în acest an. Guvernul a aprobat actul normativ care stabilește bugetul alocat, modul de acordare, distribuire și decontare a acestor bilete.  

Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, suma alocată pentru acordarea tratamentelor a fost majorată față de anul trecut, de la 229 de milioane de lei la 300 de milioane de lei.  

Noi beneficii pentru vârstnicii României! Casa Națională de Pensii Publice a făcut marele anunț

Biletele de tratament vor fi asigurate atât pentru pensionari, cât și pentru persoanele asigurate în sistemul public de pensii, persoanele asigurate pentru accidente de muncă și boli profesionale, precum și beneficiarii unor legi cu caracter reparatoriu. 

Casa Națională de Pensii Publice va pune la dispoziție maximum 60.420 de bilete de tratament, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere, cu o durată de 16 zile, în unitățile de tratament balnear aflate în proprietatea sa. 

De asemenea, se vor acorda bilete de tratament balnear contractate cu alte unități de profil, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2023.  

Pot solicita bilete de tratament balnear pensionarii și asigurații sistemului public de pensii, iar un procent de maximum 15% din numărul total al biletelor va fi acordat gratuit beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum și persoanelor care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale. 

Ajutoare pentru vârstnicii României 

Vârstnicii sunt cele mai afectate persoane de crizele multiple cu care se confruntă lumea. Bătrânii României sunt mult mai afectați, fiindcă aceștia au pensii extrem de mici, comparativ cu majorarea continuă a prețurilor. 

Cu toate ajutoarele oferite de stat, oamenii tot nu reușesc să se ajungă cu banii. Printre ajutoarele pe care le-a oferit statul persoanelor cu venituri mici se numără: vouchere pentru alimente, vouchere pentru plata facturilor, pachete alimentare, bani pentru renovarea locuinței și achiziționarea de electrocasnice, etc. Momentan, nu toate ajutoarele au ajuns la beneficiari. Acestea vor fi distribuite pe parcursul anului. 


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro