Reclamă

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat luni, în emisiunea Jurnalul de Seară la Digi24, că are „o relație personală bună” cu președintele liberalilor, Nicolae Ciucă. „M-a felicitat, ne-am exprimat deschiderea către dialog”, a afirmat edilul, care precizează însă că nu are certitudini că va fi susținut de PNL în Consiliul General.

„Trebuie să așteptăm rezultatele finale, nu există încă acord politic, dar dacă punem împreună o să avem 27-28 dar nu știm cine o să fie 27 și cine 28. Eu sper ca asta să fie majoritatea cu care lucrez USR-PMP-FD-REPER și cu PNL am lucrat deja în mandatul ăsta și am lucrat foarte bine. Dacă vom avea nevoie de acel vot vom discuta cu celelalte partide, o să vedem. În orice caz urmează patru ani și câteva luni, nu e deloc productiv să existe un conflict între primar și Consiliu. Trebuie să fie niște atribuții date viceprimarilor din acea majoritate, care-s consilieri generali, deci o să fie o negociere de câteva săptămâni și odată ce am încheiat să ne vedem de drum. Am avut o experiență foarte bună trei și experiența acestui an”, a declarat Nicușor Dan.

Edilul spune că a fost felicitat de Ciucă pentru victoria în alegeri și că „există deschidere către dialog”.

„Am vorbit de dimineață cu domnia sa (n. r. Ciucă) avem o relație personală bună, chiar dacă nu ne-am întâlnit de multe ori, m-a felicitat, ne-am exprimat deschiderea către dialog”.

Nicușor Dan spune însă că nu e sigur că va avea parte de susținerea consilierilor liberali.

„Deloc, n-am certitudinea că mă va susține PNL, așteptăm rezultatele finale să vedem câți consilieri vor avea forțele politice și de-aici o să avem discuții care estimez că vor dura câteva săptămâni să facem un program”, a mai spus acesta.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro