Niculina Stoican a făcut mai multe dezvăluiri ce are legătură cu prietenia sa cu Petrică Mîțu Stoian. Regretatul artist și-ar fi sărbătorit ziua de naștere pe data de 29 iunie. De asemenea, interpreta de muzică populară a scos numeroase amintiri la suprafață. 

Niculina Stoican , celebra interpretă de muzică populară, a făcut o mărturie emoționantă chiar în ziua în care Petrică Mîțu Stoian și-ar fi serbat ziua de naștere. Se pare că artista a rămas cu un mare gol în suflet după trecerea în neființă a colegului ei de breaslă.

social media

Dezvăluirile emoționante ale Niculinei Stoican despre prietenia sa cu Petrică Mîțu Stoian

Niculina Stoican și Petrică Mîțu Stoian au avut o prietenie foarte strânsă. Cei doi se înțelegeau de minune, mai ales că sunt din aceeași zonă a țării. Cei doi interpeți au cântat foarte des împreună și au strâns foarte multe amintiri de-a lungul anilor.

„Noi am considerat și o spun cu totul sufletul, cu toată convingerea mea ca om care și-a asumat toată viața ce a spus, am considerat întotdeauna că eu și Petre suntem speciali. Ne-am înțeles întotdeauna din priviri.

Nu numai pe scenă, chiar și dacă am fost undeva și în jurul nostru se vorbea ceva, indiferent de subiect, noi nu trebuia să vorbim, era de ajuns să ne privim și gândeam la fel.

Au fost lucruri nevăzute care ne-au legat, văzute și știute de noi, zona din care am venit. Pentru mine, ca să pot merge mai departe după ce s-a întâmplat, îmi repet în mintea mea că el este plecat undeva și că la un moment dat o să apară, atât. (…)

Nimeni nu are cum să înțeleagă pentru că nu s-a născut aici!”, a spus artista.

Niculina Stoican și Petrică Mîțu Stoian, uniți de o prietenie sinceră

Regretatul Petrică Mîțu Stoian și Niculina Stoican au avut o prietenie sinceră. Pe lângă asta, cei doi aveau foarte multe în comun. Cei doi artiști s-au înțeles foarte bine chiar de la început, cu toate că îi despărțea o distanță destul de mare.