Nicoleta Nucă a început anul 2021 cu o schimbare de zile mari. Vedeta a renunțat la look-ul care a consacrat-o și a optat pentru ceva mult mai îndrăzneț. Unii au spus că este o dovadă de curaj din partea ei. Este pentru prima dată când frumoasa cântăreață se vopsește și se tunde așa. În schimb, alții nu au fost deloc de acord cu alegerea ei și nu au făcut altceva decât să o critice.

Nicoleta Nucă a făcut o alegere îndrăzneață

Artista și-a obișnuit fanii cu aparații de senzație, care mai de care interesante. Nicoleta Nucă știe cum să își pună trupul bine lucrat în evidență de fiecare dată. Ea nu se teme să posteze pe rețelele sociale imagini sexy, care fură privirile multor bărbați și care obțin mii de aprecieri.

Este o femeie frumoasă, cu un trup de invidiat și cu o voce de aur. Mulți bărbați se visează alături de ea, dar vedeta nu are ochi decât pentru iubitul ei, Alex. Cei doi sunt împreună de peste trei ani, dar sentimentele lor sunt exact ca la început. Ea are planuri serioase de viitor cu el și își dorește chiar și un copil al lor, iar alți doi adoptați. Nu se știe, însă, când vor ajunge în fața altarului.

Cât despre schimbarea sa de look de la începutului acestui an, fanii au păreri diferite. Unii dintre ei o adoră așa cum este, iar alții cred că a făcut o alegere greșită și nimic mai mult. Cel mai important este că ea se simte bine în pielea sa, indiferent de părerile fanilor.

Nicoleta Nucă, dur criticată pentru noul look. Fanilor nu le place de ea așa / FOTO

„Nu stiu de ce unii comentează atâta, cum ,ca nu ti ar sta bine blonda,etc etc…chiar iti sta foarte bine, poate ar trebui niște ochelari celorlalți 😀❤️❤️”, „Dar cui ii pasa de parerea celorlalti?🤣🤣🤣🤣 Esti frumoasă sub orice forma pe care o adopti! De femeia Cameleon ati auzit’gospodinelor?🤣🤣🤣🤣🤣🤣 Mai cumparati si carti despre Feminitate’nu doar de gatit! Va doresc succes! Amin!”, i-au transmis fanele.