Reclamă

Conceptul renumitei emisiuni de la Antena 1 a fost schimbat recent. Astfel, juriul a fost structurat cu totul diferit în acest sezon. În fiecare ediție a emisiuni din acesta fac parte noi persoane publice. De aceasta, Nicoleta Luciu a fost invitată să jurizeze în cadrul show-ului.

A fost chiar ea ținta roast-urilor

Nicoleta Luciu a fost protagonista a două roast-uri care au stârnit hohote de râs la IUmor.

Unul dintre acestea a fost realizat de Doinița Oancea. Actrița a avut o serie de remarci extrem de dure la adresa fostei asistente tv. În discursul ei umoristic, Doinița a spus despre Nicoleta Luciu că a țintit bine atunci când s-a căsătorit. Mai exact, aceasta a precizat că a avut noroc de un soț extrem de bogat. De altfel, actrița a făcut referire la pictorialele incendiare pe care Nicoleta Luciu le realiza în tinerețe.

Nicoleta, tu ești o femeie extraordinară, în primul rând că le faci pe toate dintr-o dată. Spre exemplu, ai făcut 3 copii dintr-o sarcină și 25 de milioane de euro dintr-o singură căsătorie. Puțini oameni știu că Nicoleta Luciu a vrut să fie călugăriță.”, a spus Doinița Oancea în cadrul roast-ului.

De altfel, sora ei, Iuliana Luciu a avut de asemenea câteva replici extrem de amuzante la adresa Nicoletei.

Nicoleta a avut un corp exploziv de când o știu. A fost mereu fierbinte, erupea de frumusețe, aș putea spune. Gluma asta vreau să o leg de faptul că a făcut liceul Vulcan. E o glumă proastă, dar aveam nevoie de ceva slab ca nivelul liceului”, a spus Iuliana Luciu.

Are o căsnicie fericită cu un milionar

Nicoleta Luciu a fost în urmă cu câțiva ani una dintre cele mai „fierbinți” prezențe feminine de pe tv. Vedeta a ocupat rolul de asistentă tv în emisiunea moderată de Teo Trandafir. Nicoleta a lăsat în spate celebritatea și s-a căsătorit. De altfel, aceasta a dat viața de Capitală pe cea din provincie. Astfel de un deceniu, vedeta are un mariaj reușit cu afaceristul Zsolt Csergo.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro