Este adevărat faptul că Nicoleta Lucia nu mai este o puștoaică de 20 de ani, însă putem spune că, în ciuda acestui lucru, parcă timpul s-a oprit în loc pentru ea.
Parcă arată din ce în ce mai bine și, chiar fără machiaj, arată demențial. Face eforturi în acest sens, iar, pe lângă o alimentație corespunzătoare, vedeta a trecut și pe la cabinetul medicului estetician pentru a reveni la formele care au făcut-o celebră acum ceva timp.
A devenit mamă în urmă cu mai mulți ani. În prezent are patru copii minunați și doar două sarcini. Ultima sarcină i-a adus pe lume pe cei trei micuți pe nume Kevin, Karoli și Kim. Chiar și așa, vedeta este, în continuare, într-o formă de zile mari. Nu se dedică de la stilul sexy, însă, în același timp, natural.
Sumele pe care le-a investit în operații estetice nu este deloc mică. În jur de 20. 000 de euro a cheltuit frumoasa brunetă pentru a se sculpta fix așa cum își dorește și cum se simte bine.
Nicoleta Luciu, într-o formă de zile mari
Se pare că Nicoleta Luciu este total asumată și nu găsește niciun motiv pentru care să se sfiască să recunoască aceste lucruri. Consideră faptul că, înainte de orice decizie în acest sens, este necesară o documentare ca la carte.
„Uneori, dacă mama natură nu ne-a inzestrat cu ceea ce ne-am dorit, putem să îi dăm o mână de ajutor. Dacă asta presupune intervenții estetice, de orice fel, este o decizie corectă.
Singura mea interventie estetică a fost la sâni. Așa că, pot vorbi din experiență și cu sinceritate. Indiferent de tipul de intervenție pe care doriți să vi-l faceți, gândiți-vă de zece ori înainte!
În primul rând dacă e obligatoriu, pentru ca regretele de după ar fi și mai greu de suportat decat starea inițială de nemulțumire! Apoi, nu renuntați sub nicio formă la siguranță și nu alegeti în funcție de… preț.
E ok și recomandat să îți rezervi timp în avans pentru gândire, pentru informare și research, timp în care poți strânge bănuț cu bănuț, până când vei putea să apelezi la un medic profesionist, la o clinică bună, unde să elimini, pe cât posibil, riscurile care te-ar putea pune în pericol.”, declara vedeta.