Nicole Cherry se pregătește intens pentru venirea pe lume a fiicei sale, dar asta nu înseamnă că nu își trăiește viața precum o făcea înainte.

La ultimul control pe care l-a avut, viitoarea mămică a primit numai vești bune din partea doctorului, care nu i-a interzis nimic. Ea știe și simte când trebuie să ia o mică pauză de la activitățile de zi cu zi și să se odihnească, dar nu se stresează prea tare.

Nicole Cherry, pregătită să devină mamă

Mai mult de atât, Nicole Cherry crede că este o norocoasă, pentru că sarcina ei este una normală, nu are probleme și nici nu a luat prea mult în greutate. Ea și partenerul ei de viață, Florin, sunt nerăbdători ca fiica lor să vină pe lume și se asigură deja că nu va duce lipsă de nimic.

Artista nu s-a putut decide ce nume va purta micuța, dar a promis că imediat ce va fi sigură va face marele anunț și pe internet, pentru că nu este genul de persoană care să ascundă astfel de detalii de ochii lumii.

 

„Nu mi-este teamă să dansez. Mă simt foarte bine, medicul nu mi-a interzis absolut nimic. Mi-a zis să-mi trăiesc viața așa cum o făceam și înainte, bineînțeles cu mai multă grijă. Mă odihnesc când trebuie, dacă simt nevoia să stau jos, stau, mă hidratez și totul e corescpunzător. Sunt o norocoasă, sunt una dintre mămicile care se bucură de o sarcină normală, fără niciun fel de problemă. Primește deja foarte multe și ne descurcăm cu ce avem momentan. Bineînțeles că ultimele pregătiri o să fie cele mai importante și atunci vom vedea exact ce mai are nevoie bebelușa.”, a declarat Nicole Cherry.