Au mai rămas doar trei luni, până când Nicole Cherry o va aduce pe lume pe fiica sa, Anastasia.

Vedeta este pregătită pentru schimbările majore care vor avea loc în viața sa și a partenerului său de viață, Florin. După cum a povestut chiar viitoarea mămică, se bucură foarte tare de această perioadă frumoasă, iar cele șase luni de sarcină au trecut destul de repede.

Nicole Cherry va aduce pe lume o fetiță

Artista nu a avut o sarcină complicată și speră că așa vor sta lucrurile și de acum înainte. Nicole Cherry nici măcar nu a vrut să își pună în dificultate iubitul, când simțea nevoia de ceva. Ea nu mai are deloc răbdare să facă cunoștință cu bebelușul său, dar mai are puțin de așteptat.

„Mă bucur foarte tare că trăiesc această perioadă foarte frumoasă, încerc să mă bucur din plin, pentru că fiecare sarcină e diferită. Astea șase luni au trecut repede, n-am suferit schimbări majore, n-am avut pofte mari, suntem foarte bine. Creștem și așteptăm să vedem cum se anunță următoarea perioadă, cred că o să fie un pic mai greu, dar o să trecem cu brio. E o perioadă în care orice femeie e mai răsfățată, dar eu nu-l pun în dificultate pe Florin cu pofte târzii, uneori chiar el se miră că nu-i zic nimic”, a spus Nicole Cherry într-o emisiune,

Deși nu a născut încă, Nicole Cherry simte că are deja o legătură specială cu fetița sa, fiind ceva ce nu poate explica ăn cuvinte. Ea a spus lumii întregi că Anastasia va dormi alături de ei o vreme, va avea propriul său pătuț în camera lor. Cântăreața vrea să îi fie cea mai bună prietenă și să o ajute să treacă frumos prin viață.

„Deja simt că se face legătura dintre mine și fetiță, nu am cum să explic în cuvinte, e ceva ce doar se simte. O să doarmă cu noi, o să aibă pătuțul ei în camera noastră, când o să crească o să-i pregătim și camera ei. O să fiu o mamă relaxată, asta îmi doresc, vreau să fiu prietena ei cea mai bună, să o urmăresc îndeaproape și să o sfătuiesc să treacă frumos prin viață, așa cum am trecut și eu alături de părinții mei”, a mai zis ea.