Nicole Cherry a rămas dezbrăcată pe scenă. „Sper că nu a văzut nimeni”
Nicole Cherry a crescut pe scenă, în fața fanilor și tot acolo se simte cel mai bine. Deși are puțin peste 23 de ani, artista are deja la activ sute de concerte. „Cireșica” are amintiri din toate locurile în care a cântat, unele mai frumoase, altele mai puțin frumoase.
De mai bine de 9 luni, Nicole Cherry a devenit mămică. Aceasta a fost cea mai mare dorință a ei. Artista a vrut să precizeze din prima asta pentru că știa că va fi atacată din toate părțile cu fel de fel de critici. Deși Anastasia este primul ei copil, șatena se descurcă de minune în rolul de mămică, cu sau fără ajutorul celor din jur.
Spre bucuria fanilor ei, Nicole Cherry nu a stat prea mult departe de scenă. Artista a lansat piesă imediat după ce a născut, iar din primăvară au început și concertele. Soția lui Florin Popa a alergat de colo-colo pentru a-și distra fanii.

Nu mai este niciun secret faptul că cele mai frumoase amintiri ale unui artist sunt cele de pe scenă. Regula aceasta se aplică și în cazul lui Nicole Cherry. Artista a fost invitată în emisiunea pe care o moderează Selly pe Youtube. Acolo, „Cireșica” a trebuit să povestească o întâmplare, iar ceilalți invitați trebuiau să decidă dacă este adevărată sau falsă.
„La un concert, mi s-a dezvelit un sân pe scenă. Nu știu cum să explic. S-a întâmplat pur și simplu. Nu-mi dau seama dacă a văzut cineva. Știu eu că s-a văzut.”
Nicole Cherry vrea să devină mamă, din nou
Vedetei i se potrivește de minune rolul de mamă. Deși este la o vârstă destul de fragedă, Nicole a învățat odată cu Anastasia ce înseamnă să fii mămică. Artistei îi place atât de mult acest rol, încât nu exclude ca, pe viitor, să mai fac un frățior sau o surioară pentru Anastasia.
Momentan, Nicole Cherry nu grăbește nicio etapă și vrea să se bucure cât mai mult de prințesa ei. Anastia are deja cont de Instagram, iar pozele ei topesc inimile fanilor.
@jimmy.pov♬ sunet original – Jimmy





